metanie

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”

Sfinţii Pantelimon şi Luchilian se arată Cuviosului Paisie Aghioritul

Această minunată întâmplare l-a mângâiat pe Stareţ şi a alungat de la el oboseala şi mâhnirea prin care trecea în acea perioadă a mutării de la coliba Sfintei Cruci la Panaguda.

Sfântul Daniil Sihastrul – timp de un deceniu, egumenul Mănăstirii Voroneţ

Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de Mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul, şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În această zi, cu sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.

Povestirea Bătrânului Visarion, spre slava Cinstitului Înaintemergător

După ce am săpat până la o adâncime de un metru, am aflat nişte cărămizi. Şi tot săpând aşa, am dat de zidurile bisericii. A venit şi Demostene şi am început să săpăm amândoi, până când am găsit coloana, după cum îmi spusese bătrânul. Atunci i-am spus lui Demostene: „Acum vei vedea o minune. Voi face trei metanii şi semnul Crucii şi vei vedea cum pământul din jurul coloanei se va retrage singur”.

Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Este binecunoscută tuturor convertirea la creştinism a Sfântului Constantin cel Mare, în urma minunatei arătări pe cer a semnului Sfintei Cruci, înaintea bătăliei de la Pons Milvius, care a avut ca urmare emiterea Edictului de la Mediolan prin care se hotăra încetarea crudei şi îndelungatei persecuţii împotriva creştinilor.

Canonul şi pravila călugărilor de la Cernica – Cuviosul Arhimandrit Gheorghe

De se află cineva râvnitor, iubind a le săvârşi pe toate cele rânduite fiecărei zile, acesta despre noi să fie slobod şi binecuvântat. Însă şi stihul cel rânduit călugărului, toţi, de obşte, să-l aveţi întru pomenire. Adică de-a pururea culcându-vă şi sculându-vă să ziceţi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Cuviosul Pimen Ieroschimonahul, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica

Părintele Pimen a povăţuit duhovniceşte pe fericitul Calinic din anul 1807 până în anul 1812, când se duce la Sfântul Munte. Iar după întoarcerea în ţară, i-a fost duhovnic până în anul 1831, când bătrânul se mută la cele veşnice. Şi a povăţuit cu atâta înţelepciune pe Cuviosul Calinic prin rugăciune, prin cuvânt şi prin exemplu, încât în puţini ani ucenicul şi-a întrecut dascălul său.

Protosinghelul Vichentie Mălău – cuvinte ziditoare de suflet

Cea mai sigură cursă a diavolului pentru om este amânarea. „Ai vreme să te închini - zice el - să posteşti mai pe urmă, diseară, mâine!”. Şi tot te amână, până mori. Iată, aşa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocăit. A cui este vina?

Lumina dumnezeiască s-a făcut văzută la Împărtășanie

Ochii Elefteriei, care erau aţintiţi la Sfântul Potir, străluceau. Străluceau atât de mult, încât preotul, uimit, nu mai putea distinge chipul fetei. O lumină prea strălucitoare, care creştea mereu în intensitate, se întindea încet-încet în întreaga cameră. Simţea că acea lumină îl învăluie şi-i simţea chiar şi căldura. S-a înfricoşat. Acea lumină nu avea culoarea flăcării, ci era albă, puternică, fină, dar nu orbitoare. Era atât de puternică, încât preotul nu putea vedea faţa şi gura ei.

Arhimandritul Gherman Ionescu ‒ cât de grele sunt responsabilitatea și mântuirea preoților

În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură: „Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui».”

Pagini