Nu deveniţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi la Hristos şi El vă va mântui. Ceea ce-l face sfânt pe om este iubirea, slăvirea lui Hristos, care nu se poate pune în cuvinte, nu se poate, nu se poate… Şi omul se străduieşte să facă nevoinţe, să facă astfel de lucruri şi să se istovească pe sine pentru iubirea lui Dumnezeu.

Niciun ascet nu s-a sfinţit fără nevoinţe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoinţe. Nevoinţă sunt metaniile, privegherile şi altele de felul acestora, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile, ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovniceşti. Sunt mulţi care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovniceşti o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se foloseşte mult şi trupul, nu se îmbolnăveşte. Vin multe bunătăţi.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 262)