Odată, pe când bătrânul (Iosif Rusu) mergea la biserică, s-a oprit în prag și, oftând ușor, a zis către maici:

– Vai, tată, ce o să facem noi la judecată? Acolo toate faptele noastre ne vor ieși înainte! De aceea avem nevoie de rugăciune, de smerenie, de lacrimi și metanii. Să te rogi, tată, să te închini lui Dumnezeu, să îndemni, să faci milostenie.

Dacă nu ai ce da, măcar un cuvânt bun să dai săracului, să nu plece nemiluit, că Dumnezeu îl trimite spre mântuirea noastră.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011,  p. 473)