răspundere

Maica Domnului este modelul desăvârşit pentru toate mamele

Suntem o ţară creştină, cel puţin cu numele, o ţară în care practic toate femeile sunt botezate. Dar câte dintre ele se şi silesc să se asemene Maicii Domnului? 

Trăim o viață, dar responsabilitatea e cât pentru șapte!

Trăiești o viață – viața ta e una, numai una; oricum ar fi, tu nu uita, cum ți-o trăiești, vei câștiga ori fericirea-n veci, prin ea, ori chin pe totdeauna!…

„Din clipa aceasta, eşti sănătoasă. Trebuie să înveţi să ierţi, să nu faci rău nimănui”

Dimineața, la ora 5.00, femeia s-a trezit simţind pe frunte mâna Cuviosului David şi l-a auzit spu­nându-i: „Scoală-te, eşti bine acum. Spune-le medicilor să ia aminte şi să nu mai facă greşeli”.

Nu lăsa copiilor avere, ci lasă-le virtutea

Să nu laşi copiilor avere, ca să le poţi lăsa virtutea. Este o dovadă de prostie că nu le dăm copiilor noştri, cât suntem în viaţă, putere asupra tuturor bunurilor noastre, dar le lăsăm după ce nu mai suntem, împreună cu toată averea noastră, şi cea mai mare libertate. Cu toate că am putea să le încredinţăm şi cât timp trăim şi răspunderi, ca să-i facem mai înţelepţi, să-i cuminţim şi să-i oprim când ne administrează prost bunurile.

Copilul din burtică simte tot ce trăiește mama

Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. 

Cât prețuim răbdarea lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi?

Pe când faţă de oameni adeseori ne împlinim datoriile cinstit ‒ din pricina fricii, sau ruşinii, sau respectului ‒, faţă de Dumnezeu nici una din aceste însuşiri nu ne face în stare să întoarcem, la timp şi cu dreptate, ceea ce datorăm, şi asta pentru că oamenii ne pot trage îndată la răspundere, dar Dumnezeu nu ne trage îndată. Astfel, omule, nu dispreţui bogăţia bunătăţii şi îndelungii Lui răbdări, și fii mereu drept faţă de Dumnezeu!

Nașii sunt datori să poarte grijă de finii lor

Biserica spune că fiecare dintre noi va fi întrebat de finii pentru care a mărturisit dreapta credinţa la Taina Botezului şi şi-a asumat responsabilitatea ajutării părinţilor în creşterea finilor.

Misiunea căsătoriei este lucrarea sfântă a naşterii de prunci şi a educării lor întru curăţie

Naşterea de prunci este lucrarea mare şi sfântă a perpetuării neamului omenesc, şi misiunea căsătoriei trebuie să fie nu plăcerea trupească, în care degenerează adeseori căsnicia, ci marea şi sfânta lucrare a naşterii de prunci şi a educării lor întru curăţie.

Dacă copilul nu primeşte suficientă dragoste, sufletul lui se ofileşte

Dragostea nu este însă o emoţie confortabilă. Ea presupune grijă, răspundere, înţelepciune în relaţiile cu copilul. Ea este inseparabilă de severitate, exigenţă şi insistenţă în educarea lui. 

„Colacul de salvare” al copiilor

Va trebui să cerem de la Dumnezeu, cu multă credinţă, milă pentru aceşti copii ce nu-şi asumă răspunderea pentru necredinţa lor. A noastră este doar responsabilitatea de a ne smeri şi a ne părea rău sincer, pentru ca apoi Dumnezeu să-i ajute într-un anume fel. Le va arunca El un „colac de salvare”. 

Pagini