Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societății. Se extinde, oare, și asupra credincioșilor?

Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.

Noi suntem atenți cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcție. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanități trebuie trăită ca fiind propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere și pentru cel care este lângă noi.

Acesta ese sensul educației creștine despre creație, pe care trebuie să îl știm. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociație cu diavolul, pentru că ascultă numai propriile gânduri.

Lucrul primordial în concepția creștină este jertfa; condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să te luminezi, este să știi să te jertfești. Apostolul Petru, la Schimbarea la Față a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…”. Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre”. Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota? O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiția ca să luminezi este să te jertfești. Asta este explicația lumânării sau a candelei. Și dacă nu știm să jertfim, stăm pe loc.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 187-188)