stareț

Arhimandritul Grigorie Georgescu – rugătorul aprins ca o candelă

Din anul 1909, părintele Grigorie a fost stareţ al Mănăstirii Cheia, timp de 25 de ani. Slujea cu evlavie cele sfinte, predica frumos, mângâia oamenii, îmbărbăta pe călugări, ajuta copiii săraci la şcoală, menţinea o deplină ordine şi disciplină în mănăstire. A ajutat la construcţia unor biserici noi prin sate, precum şi la înălţarea unei şcoli primare în comuna Izvoarele (Prahova). Veneau la el credincioşi din Ţara Bârsei, din părţile Braşovului, din ţinutul Prahovei şi de pe Valea Buzăului şi îl găseau pe părintele plin de dragoste şi aprins ca o candelă.

Ieroschimonahul Vasian Panaite, egumenul smerit al Schitului Pocrov din Neamţ

Călugări şi stareţi din mănăstiri, episcopi şi sihaştri, preoţi şi credincioşi, ţărani şi orăşeni, oameni simpli şi învăţaţi, toți găseau în părintele Vasian de la Pocrov un adevărat slujitor al lui Hristos, un sfetnic înţelept şi un iscusit părinte duhovnicesc. Timp de 50 de ani, acest smerit egumen a stat neobosit, ziua şi noaptea, înaintea Domnului şi a oamenilor, rugându-se pentru toţi, sfătuind, spovedind şi hrănindu-i cu mâinile sale.

Cuviosul Iosif Pustnicul, mare ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec

În 1785 se retrage iarăşi la linişte în pădurile Văratec, ajutând la întemeierea mănăstirii cu acelaşi nume, împreună cu schimonahiile Olimpiada şi Nazaria. După ce formează o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le povăţuieşte duhovniceşte mai bine de 30 de ani, Cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos, în anul 1828, şi este înmormântat în biserica mare ctitorită de el.

Viaţa Cuviosului Arhimandrit Serafim Popescu

Retrăgându-se din stăreţie, ultimii ani ai vieţii sale i-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a credincioşilor, devenind duhovnicul monahilor şi al tuturor bunilor creştini care veneau aici în număr destul de mare. Ajungând la vârsta de aproape 80 de ani, blândul Arhimandrit Serafim, părintele duhovnicesc al multor pelerini şi credincioşi, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, în anul mântuirii 1990.

Cuvinte de folos spre mântuire – Sfântul Ierarh Nifon

„Dacă voieşti, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva”.

Cum este răsplătită răbdarea?

Cum l-a văzut pe el bă­trânul, sculându-se, l-a întâmpinat; şi, luându-l deosebi, l-a întrebat: „Care este lucrarea ta? Vesteşte-mi!”. Iar el, răspunzând, a zis: „Prostănac sunt”.

Arhimandritul Nectarie Banul, nevoitorul român de pe Muntele Tabor

În anul 1843, când arhimandritul Irinarh a plecat la Ierusalim, a luat ca ucenic şi pe ierodiaconul Nectarie pentru ascultarea şi blândeţea lui. Acolo s-au nevoit împreună aproape 20 de ani, împărţind unul cu altul toate ispitele, necazurile şi bucuriile vieţii pustniceşti. Mai întâi s-au nevoit cinci ani în Nazaret. Apoi s-au urcat pe Muntele Tabor şi acolo au devenit sihaştri renumiţi în toată Galileea pentru viaţa lor aleasă, pentru răbdarea şi smerenia lor.

Care a fost semnul prin care a intrat Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în viaţa monahală?

„Părinte stareţ, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinţii care m-au născut şi să laud neîncetat pe Dumnezeu.” „Bun lucru ţi-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie şi ascultare şi vei iubi rugăciunea, pe toate cele bune le vei săvârşi, vei birui cu uşurinţă ispitele acestei vieţi şi cu sfinţii în cer te vei număra.”

Descoperirea moaştelor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Stareţul lavrei, Amfilohie, cu greu a dat binecuvântarea să se deschidă mormântul Cuviosului Ioan din peşteră. Însă, cum l-au deschis, a ieşit un miros de bună mireasmă care a umplut peştera şi inimile tuturor. Iar trupul cuviosului şi hainele erau întregi şi nevătămate şi răspândeau o aromă cerească de sfinţenie. Parcă era de curând adormit. Atunci toţi pelerinii au îngenuncheat şi, cu lacrimi de emoţie şi evlavie, au strigat: „Slavă Ţie, Doamne, pentru această mare minune! Cuviosul Ioan Românul este sfânt!”.

Adormirea în Domnul a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul şi păsările venite la înmormântare

Deodată însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.

Pagini