Cuviosul Dometian Arhimandritul (1407 - c. 1415)

Arhimandritul Dometian este numărat printre cei mai de seamă stareţi ai Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa. Acest cuvios era rudă şi ucenic al Mitropolitului Iosif Muşat, luând jugul lui Hristos din tinereţile sale, pe când marele ierarh era egumen al Mănăstirii Neamţ (1373-1386).

Mulţi ani, Cuviosul Dometian s-a nevoit în obşte, împlinind cu dragoste sfânta ascultare şi învăţând de la cei mai sporiţi călugări cunoştinţa cărţii şi meşteşugul rugăciunii şi al luptei celei duhovniceşti. Apoi, învrednicindu-se de cinstea preoţiei, săvârşea cele sfinte cu multă evlavie şi frică de Dumnezeu, ajungând iscusit duhovnic şi păstor de suflete. Fiind călugăr învăţat şi iubit, atât de soborul părinţilor, cât şi de marele domn Alexandru cel Bun, arhimandritul Dometian a fost numit, la 7 ianuarie 1407, stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa, „ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta”. Din acest moment au fost unite ambele mănăstiri sub aceeaşi conducere mai bine de 20 de ani.

În Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Dometian a înnoit în întregime, cu ajutorul voievodului şi al Mitropolitului Iosif, atât biserica şi chiliile, cât şi viaţa duhovnicească, mărind soborul lavrei la peste 150 de călugări. Dintre ei a ridicat apoi duhovnici şi egumeni iscusiţi, dascăli şi neadormiţi rugători pentru toată lumea. Tot la Mănăstirea Neamţ, stareţul Dometian a întemeiat o vestită şcoală de caligrafi şi miniaturişti din Țările Române, neîntrecută de nici o altă şcoală mănăstirească, condusă de ucenicul său, venerabilul călugăr caligraf Gavriil Uric. A întemeiat, de asemenea, o bogată bibliotecă cu numeroase opere patristice, dintre care multe erau copiate în lavră.

În Mănăstirea Bistriţa, stareţul Dometian a mărit, la fel, numărul călugărilor la peste 50 de nevoitori şi a rânduit aşezământ de viaţă duhovnicească întocmai ca la Neamţ. Apoi a rânduit duhovnici şi slujitori aleşi, spre slava lui Dumnezeu şi cinstea ctitorului fondator, Alexandru cel Bun, care adesea zăbovea aici. Cei mai aleşi dintre ucenicii săi de la Bistriţa au fost arhimandriţii Grigorie şi Eutimie, ieromonahii Ioasaf, Ioan, Cornelie şi Timotei, duhovnicul Daniil, monahii Paisie Uric, fiul său Gavriil Uric şi numeroşi alţii. Tot la Mănăstirea Bistriţa, Cuviosul Dometian a format o şcoală de grămătici, unde mulţi tineri învăţau carte de la călugării cei mai luminaţi şi de unde ieşeau preoţi de sate, dascăli, cateheţi, grămătici şi copişti.

La porunca marelui stareţ, s-a scris la Bistriţa de către călugări prima cronică moldovenească şi s-au copiat mai multe scrieri din Sfinţii Părinţi. Iar în anul 1407 s-a scris vestitul pomelnic al Mănăstirii Bistriţa, în care voievodul Alexandru cel Bun este numit „adevăratul ctitor al sfânt lăcaşului acestuia”, iar „arhimandritul Dionisie, adică Dometian, conducătorul acestui sfânt lăcaş”.

În prefaţa pomelnicului, stareţul Dometian dă aceste frumoase învăţături: „Oricine voieşte să se izbăvească de căderea în păcatul de voie sau fără de voie, să se cureţe. Prin căinţă şi mărturisire adevărată şi milostenie se curăţă păcatele, şi cei doritori a se învrednici de fericirea veşnică să vie cu ruşinare şi cu frică de Dumnezeu către sfânta şi soborniceasca şi apostoleasca Biserică, ca să-şi mărturisească păcatele...”.

Cuviosul arhimandrit Dometian era, de asemenea, duhovnicul marelui domn Alexandru cel Bun şi sfetnicul său de taină, la al cărui îndemn s-au zidit numeroase biserici „şi s-au făcut multe lucruri bune în Ţara Moldovei”. În timpul stăreţiei sale, Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa au cunoscut o mare dezvoltare duhovnicească şi culturală, nemaicunoscută până atunci. Aceeaşi deosebită amploare a luat şi isihasmul moldovean în jurul ambelor mănăstiri, fiind mult susţinut de acest mare stareţ. În timpul stăreţiei sale apar în ţinutul Neamţ câteva mici sihăstrii noi, precum sihăstria „din Hang”, sub Ceahlău, sihăstria de la Topoliţa şi Boiştea (Târgu-Neamţ), sihăstria „Nechidului”, sihăstria Tazlăului şi altele.

Acest stareţ s-a dovedit şi un bun chivernisitor al averilor mănăstireşti şi neîntrecut iconom al casei lui Dumnezeu. Pentru toate acestea, arhimandritul Dometian este numărat printre cei mai de seamă stareţi din secolul XV ai monahismului moldovean. Ajungând la adâncul bătrâneţilor şi simţindu-se chemat de Hristos, Cuviosul Dometian a dat ucenicilor săi sărutarea cea mai de pe urmă şi s-a strămutat la cereştile lăcaşuri, în anul mântuirii 1415.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 95-97)