A venit odată la schit sora stareţului, maica Vitalia din Mănăstirea Ţigăneşti (Ilfov). Dar bătrânul n-a primit-o în chilie. 

– De ce n-ai primit pe maica în chilie, părinte stareţ?, l-au întrebat ucenicii.

– Dar oamenii ştiu că este sora mea?, a răspuns bătrânul cu asprime. 

În altă zi, a venit o femeie plângând la schit: 

– Părinte, rugaţi-vă pentru soţul meu. Trebuie să-i facă operaţie şi nu ştiu dacă mai scapă. 

– Nu mai plânge, soră. Să ne rugăm Domnului trei zile cu post pentru el. După trei zile, bolnavul s-a făcut sănătos şi n-a mai fost operat. 

În timpul războiului trecut, la spitalul din Ploieşti erau mulţi bolnavi de tifos exantematic, care mureau neîmpărtăşiţi şi nu avea cine să-i îngroape. Atunci, părintele Sava a zis către stareţul Mănăstirii Ghighiu: 

– Dacă îmi daţi voie, mă duc să împărtăşesc bolnavii. Eu nu mă tem că mă voi îmbolnăvi.

Astfel, timp de doi ani de zile, părintele Sava a fost duhovnicul bolnavilor şi multe inimi zdrobite a alinat dar, cu darul lui Hristos, a fost păzit nevătămat. Apoi, stabilindu-se la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul (Alba-Iulia), a făcut multă misiune evanghelică între credincioşi şi s-a săvârşit cu pace.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 603)