Aceasta înseamnă rugăciunea: permanentă pocăinţă, neîncetată chemare a milei divine...

Strâmtoraţi de gândurile şi ispitele pe care demonii le stârnesc împotriva celor ce spun rugăciunea, ei aleargă cu dorire la preacuratele Taine. Apoi, aleargă înapoi la lupta cu gândurile şi patimile şi apoi, iar la Sfintele Taine – ei nemaiputând trăi fără rugăciune.

Cunosc mii de suflete în lume – în întreaga lume, vreau să spun – care se nevoiesc în rugăciune cu rezultate minunate. Rugăciunea îi întăreşte în lupta lor duhovnicească, îi luminează lăuntric şi mărturisesc aceasta total şi sincer.

Strâmtoraţi de gândurile şi ispitele pe care demonii le stârnesc împotriva celor ce spun rugăciunea, ei aleargă cu dorire la preacuratele Taine. Apoi, aleargă înapoi la lupta cu gândurile şi patimile şi apoi, iar la Sfintele Taine – ei nemaiputând trăi fără rugăciune.

Rugăciunea este respiraţie. Când omul respiră înseamnă că trăieşte şi aceasta îl însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Oricine începe să spună rugăciunea, începe să-şi îndrepte întreaga sa viaţă, avându-l pe părintele său duhovnicesc drept călăuză. Aşa precum răsăritul soarelui trezeşte, luminează şi dă viaţă creaţiei, la fel se întâmplă şi atunci când Hristos, Soarele Dreptăţii, răsare, cu ajutorul rugăciunii, în mintea şi inima omului, dându-i acestuia viaţa cea adevărată şi trezindu-l spre a face lucrările luminii şi ale zilei celei neînserate...

Aceasta înseamnă rugăciunea: permanentă pocăinţă, neîncetată chemare a milei divine. Lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care dă rugăciune celui ce se roagă (I Regi 2, 9), fie slava, cinstea şi recunoştinţa în vecii vecilor. Amin.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 334)

De la același autor

Ultimele din categorie