Domnul a luat trup ca să vină pe pământ, a îmbrăcat firea omenească, pentru că Dumnezeu este înconjurat de asemenea foc încât trebuia să ardă pământul și pe oameni: „E cu putință să-L vezi pe Dumnezeu și să trăiești?”. Cu adevărat, cât de mare a fost smerenia lui Dumnezeu! E atât de greu ca omul să se încline în fața acestei smerenii a lui Iisus Hristos, să se smerească, să se nesocotească? Nu, desigur.

Domnul Însuși a arătat smerenie nesfârșită, iubire nesfârșită și supunere nemărginită. Aceste trei virtuți sunt absolut necesare pentru ca omul să se mântuiască. Smerește-te cât poți de mult; chiar de vei cere să fii socotit ca o pocitanie, ca ceva scârbos. Chiar Apostolul Pavel a spus: „Ca un gunoi ne-am făcut... nebuni pentru Hristos”.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 16)