Ajung să judece şi pe Dumnezeu!

Numai în noua generaţie există această tendinţă să judece pe toţi şi pe toate sau aşa a fost întotdeauna?

- Părinte, numai în noua generaţie există această tendinţă să judece pe toţi şi pe toate sau aşa a fost întotdeauna?

- Nu, mai demult nu era aşa; acesta este duhul epocii noastre. Şi nu le ajunge că judecă pe mireni, pe toţi politicienii şi pe oamenii bisericii, ci îi judecă şi pe sfinţi şi ajung să judece chiar şi pe Dumnezeu. Şi spun: „Dumnezeu în problema aceasta aşa trebuia să lucreze; n-a lucrat corect. Aceasta nu trebuia s-o facă Dumnezeu”. Auzi cuvinte! „Bre copile, tu vorbeşti?”. „De ce nu? Îmi spun părerea”, îţi răspunde şi nu înţelege câtă obrăznicie este în cuvintele lui. Duhul lumesc a distrus multe lucruri bune. Răul înaintează spre o stare urâtă, spre blasfemie. Judecă pe Dumnezeu şi nici nu-i mustră gândul că aceasta ar fi hulă. Sunt unii cu statură înaltă şi dacă au şi puţină logică, încep: „Acesta este de-o palmă, acela merge strâmb, celălalt face aşa”, şi nu ţin cont de nimeni.

Odată a venit la Colibă unul şi mi-a spus: „Dumnezeu nu trebuia să facă aceasta aşa”. „Tu, îi spun, poţi ţine o pietricică în aer? Aceste stele pe care le vezi nu sunt bile ce strălucesc, ci sunt întregi volume de materie ce se mişcă cu o viteză ameţitoare şi se menţin fără să se abată de la traiectorie”. „Aceasta, după părerea mea, nu trebuia să se facă aşa”, spune din nou. Auzi vorbă! Dar noi vom judeca pe Dumnezeu? A intrat logica şi a plecat încrederea în Dumnezeu. Şi dacă-i spui ceva, îţi răspunde: „Iartă-mă, dar mi-am spus părerea. Nu pot să-mi spun părerea?”. Ce aude Dumnezeu de la noi! Bine că nu ne ia la bani mărunţi.

În Vechiul Testament se arată că Dumnezeu a spus israeliţilor: „Alungaţi pe hananei cu desăvârşire din ţară” (Deut. 7. 2). Fiindcă a spus-o Dumnezeu, ştia El de ce. Dar ei au spus: „Aceasta nu este o faptă iubitoare de oameni. Să-i lăsăm, să nu-i nimicim”. Dar după aceea au fost atraşi la imoralitate, la idolatrie şi îşi jertfeau copiii idolilor, precum spune în psalm (Ps. 105. 37). Dumnezeu ştie de ce face un anumit lucru. Dar unii spun cu obrăznicie: „De ce să facă Dumnezeu iadul?”. Începe judecata şi de aici încolo acel om nu mai are stare duhovnicească, nici măcar puţin har dumnezeiesc ca să înţeleagă puţin mai profund, adică să înţeleagă pentru ce pricină Dumnezeu a făcut un anumit lucru. „De ce?” înseamnă judecată, mândrie, egoism.

- Părinte, unii copii întreabă: „De ce a trebuit să Se răstignească Hristos?”. „Dumnezeu nu putea să mântuiască lumea în alt mod”?

- A mântuit-o în modul acesta şi oamenii nu sunt mişcaţi. Ce ar fi fost dacă ar fi mântuit-o în alt mod? Sunt unii care spun: „Dumnezeu n-a păţit nimic. Fiul S-a răstignit”. După mine, un tată ar fi preferat să se jertfească el însuşi, în loc să-şi jertfească fiul. Mai dureros este pentru un tată să i se jertfească fiul, decât el însuşi. De vreme ce nu înţeleg ce înseamnă dragoste, ce să le mai spui?

Un altul mi-a spus: „Adam a avut doi copii, pe Abel şi pe Cain. Dar de unde s-a aflat femeie pentru Cain?”. Să citească în Vechiul Testament şi va vedea că Adam „a născut fii şi fiice” (Fac. 5, 4) după Sit. Cain (Fac. 4, 14-15) fugise în munţi după uciderea fratelui său şi nu ştia că femeia pe care a luat-o era sora lui. Dumnezeu a iconomisit aşa ca să existe oameni de o rasă, să nu existe răutate şi ucidere. Să spună: „Suntem din aceiaşi părinţi, din Adam şi Eva”, ca să se înfrâneze răutatea omenească. Cu toate acestea, vezi ce răutate există astăzi!

Ce păţesc cu unii ca aceştia ce vin la Colibă! Le spun: „Mă doare capul şi nu am aspirină”. După aceea mai pleacă şi supăraţi, nu înţeleg de ce le spun că mă doare capul, şi spun: „Am făcut atâta osteneală şi ne spune că îl doare capul!”. Alţii mă întreabă: „Să-ţi aducem o aspirină!?”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 282-284)

De la același autor

Ultimele din categorie