Apa care potoleşte setea şi „apa cea vie”

Aşa cum apa îţi dăruieşte un fel de întremare trupească, şi simţim aceasta de câte ori ne este sete şi bem apă, că se întâmplă ceva, o schimbare înlăuntrul nostru, tot aşa este şi cu „apa cea vie”, cu învăţătura Mântuitorului, cu harul lui Dumnezeu care schimbă spre bine viaţa noastră. 

În Duminica Samarinencei, de fiecare dată când m-am rostit, am avut în conştiinţă trei lucruri, şi anume: înlănţuirile de gând, închinarea-n „duh şi-n adevăr”, şi credinţa din auz şi credinţa din vedere. Acestea se potrivesc cu cuprinsul Evangheliei Samarinencei şi anume, în legătură cu faptul că Domnul nostru Iisus Hristos vrând să bea apă şi cerând de la samarineancă apă, a adus aminte de „apa cea vie”.

Putem face acum o legătură între apa care potoleşte setea şi „apa cea vie”, adică harul lui Dumnezeu sau învăţătura pe care o dă Mântuitorul şi care este spre schimbarea spre bine a omului. Adică, aşa cum apa îţi dăruieşte un fel de întremare trupească, şi simţim aceasta de câte ori ne este sete şi bem apă, că se întâmplă ceva, o schimbare înlăuntrul nostru, tot aşa este şi cu „apa cea vie”, cu învăţătura Mântuitorului, cu harul lui Dumnezeu care schimbă spre bine viaţa noastră. Şi pentru că Domnul Hristos a făcut legătura aceasta între apa cea obişnuită şi „apa cea vie”, facem şi noi legătură şi ne gândim la înlănţuirile de gând, adică ne gândim la faptul că de la cele pământeşti trebuie să ne ridicăm gândul la cele cereşti. De exemplu, de la ploaia care schimbă spre bine natura, ne putem gândi la ploaia de har dumnezeiesc care se revarsă peste lumea aceasta şi care schimbă spre bine viaţa omului.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 298)

De la același autor

Ultimele din categorie