Ascultarea este calea spre a auzi glasul Sfântului Duh în inima noastră…

Câtă vreme va rămâne în noi o patimă, viaţa noastră va fi tragică, fără ieşire. Nu putem afla pacea decât părăsind deplin propria voie. Numai când ne vom slobozi de propriile gânduri şi idei, de propria voie, vom putea vieţui, întru toată curăţia, în „atmosfera” lui Dumnezeu.

Prin ascultare, duhul nostru se poate afla curat înaintea lui Dumnezeu.

„De va iubi cineva pe tatăl său, pe mama sa, pe fiii săi mai mult decât pe Mine, nu va putea urma Mie”. Pentru oamenii lumeşti nu este nimic mai cumplit decât aceste cuvinte. Cu toate acestea, trebuie să ajungem a depăşi tot ce ne leagă de făpturile cele mai apropiate. Altminteri, nu vom ajunge niciodată la dragostea universală şi absolută a lui Dumnezeu.

Ascultarea este o desăvârşită lepădare a propriei voi. Este calea ce trebuie să o urmăm spre a ne face slobozi, spre a auzi glasul Sfântului Duh în inima noastră. Câtă vreme va rămâne în noi o patimă, viaţa noastră va fi tragică, fără ieşire. Nu putem afla pacea decât părăsind deplin propria voie. Numai când ne vom slobozi de propriile gânduri şi idei, de propria voie, vom putea vieţui, întru toată curăţia, în „atmosfera” lui Dumnezeu.

A face ascultare înseamnă a-ţi tăia voia individuală. În viaţa zilnică înseamnă a înclina spre lepădarea propriilor idei, pentru a ne slobozi de lupta dureroasă şi jalnică pe care o ducem împotriva patimilor. Odată încheiat acest război, suntem de-acum înaintea porţilor veșniciei.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 44-45)

De la același autor

Ultimele din categorie