Atâta credință avem, câtă manifestăm în viață
Măsura credinței este măsura vieții. Dacă vrea cineva să știe câtă credință are și cum îi este credința, cât îi este credința de lucrătoare, trebuie să se cerceteze pe sine în privința credinței și trebuie să ia aminte la viața pe care o duce, pentru că viața pe care o duce este mărturisirea credinței.
Aveam un cunoscut în tinerețea mea care știa multe despre ale credinței și soacra lui zicea: „Știe, dar nu crede”. Adică nu-i destul să știi. Ca să crezi, trebuie să realizezi o stare sufletească, care, deși pornește de la informație, nu e numai informație. Părintele Arsenie Boca zicea că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informație la convingere. Când ești numai informat e prea puțin. Când ești convins, e cât trebuie. Credința înseamnă convingere.
Tare îmi place mie împrejurarea aceea istorisită în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în legătură cu omul care a zis: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24). Domnul Hristos nu a zis: „Dacă n-ai destulă credință n-am ce-ți face! Să-ți înmulțești credința și apoi stăm de vorbă”, ci l-a ajutat cu credința câtă a avut-o! Este foarte important lucrul acesta: să ai dorința de mai mult, ca să primești învrednicirea de la Dumnezeu.
Măsura credinței este măsura vieții. Dacă vrea cineva să știe câtă credință are și cum îi este credința, cât îi este credința de lucrătoare, trebuie să se cerceteze pe sine în privința credinței și trebuie să ia aminte la viața pe care o duce, pentru că viața pe care o duce este mărturisirea credinței. Deci, atâta credință avem, câtă manifestăm în viață. Dacă nu manifestăm în viață credința noastră, nu avem credință, chiar dacă mărturisim că avem credință.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 41)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro