Atmosfera cerească din lăuntrul nostru
În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu.
Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci de vom pierde împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi şi nici semenii noştri. Cel ce poartă în lăuntrul său împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împărtăşi în chip nevăzut şi celorlalţi. Oamenii, vor fi atraşi de pacea şi căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi şi atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar şi fără să ne dăm seama de acesta. În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu. În Împărăţia Cerurilor nu sunt cu putinţă împărăţii întru împărăţie. Asta au vrut „duhurile căzute” şi de aceea au căzut de la Domnul, împăratul Slavei.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 51)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
„Veniți să vă spovediți!”
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro