Binecuvântați-mă pe mine, că sunt mândru!

Un frate a venit la mănăstire, cum obișnuiește lumea să spună, mai simplu.

Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar să nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mănăstire, cum obișnuiește lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mănăstire. A avut un Duh, care a lucrat și care ajută atât de mult neamul omenesc. Și starețul i-a spus: „Ce cauți aici, la poartă?” „Am venit și eu aici, să mă fac călugăr”. „Aici sunt oameni smeriți. Tu nu vezi că ești mândru?” Iar el, săracul, nici nu știa ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac și eu călugăr”.

„Nu. Aici sunt oameni smeriți. Nu se poate. Tu ești mândru”. El, săracul, insista. Starețul zice: „Bine, stai aici la poartă și cine intră, să-i zici: «Binecuvântați-mă pe mine, că sunt mândru». Și cine iese, să-i zici tot așa”. Și l-a ținut acolo șapte ani. Șapte ani. Îi dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mănăstire, și i-a spus starețului: „Iertați-mă pe mine, cã sunt mândru!” „Blagosloviți, că sunt mândru!” Asta era toată ascultarea. Și el o făcea cu toată inima. Și s-a sfințit.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 94-95)

De la același autor

Ultimele din categorie