Boala poate fi o cale spre sfințenie

„Aceasta este cea mai mare asceză: să te stă­pâneşti în boală şi să-I aduci lui Dumnezeu cântări de mulţumire”, învaţă Maica (Amma) Sinclitichia. Şi Părinţii laudă aceste două virtuţi rând pe rând, sub­liniind puterea pe care o au ele de a-l conduce pe bolnav până pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhov­niceşti şi de a-i dobândi mântuirea.

Dintre toate atitudinile recomandate de Părinţi în boală, răbdarea şi mulţumirea ocupă primul loc. „Dumnezeu nu cere de la bolnav decât mulţumirea şi răbdarea”, scrie Sfântul Ioan de Gaza. Prin aceste două dispoziţii sufleteşti, boala poate constitui una din for­mele cele mai înalte de asceză şi o adevărată cale spiri­tuală. „Aceasta este cea mai mare asceză: să te stă­pâneşti în boală şi să-I aduci lui Dumnezeu cântări de mulţumire”, învaţă Maica (Amma) Sinclitichia. Şi Părinţii laudă aceste două virtuţi rând pe rând, sub­liniind puterea pe care o au ele de a-l conduce pe bolnav până pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhov­niceşti şi de a-i dobândi mântuirea.

Astfel, despre prima, Sfântul Ioan Casian scrie: „Ce a­vantaj prezintă uneori boala, aceasta se vede îndea­juns din fericirea în care ne este arătat Lazăr, săracul plin de bube. Scriptura nu ne spune de nici o virtute a lui. Marea sa răbdare de a suporta lipsa şi boala îl face ea singură vrednic de fericita soartă de a fi primit în sânul lui Avraam. Sfântul Ioan Hrisostom, care se refe­ră chiar la această parabolă, subliniază, de asemenea, că Lazăr n-a făcut nimic extraordinar, decât că a sufe­rit cu răbdare boala odată cu sărăcia şi că numai acest lucru l-a făcut vrednic de mântuirea cea veşnică. Sfântul Macarie, la rândul său, afirmă că, „atunci când sunt pradă diferitelor necazuri, fie provocate de oameni [...], fie născute din bolile trupului, sufletele vor primi aceleaşi cununi şi aceeaşi îndrăzneală ca şi martirii, dacă au păstrat răbdarea până la sfârşit!”.

În ce priveşte mulţumirea, Sfântul Diadoh al Foticeii scrie: „Dacă [sufletul] primeşte cu mulţumire supără­rile bolilor, va cunoaşte că nu este departe de hotarele neprihănirii”. Şi Avva Pimen nu ezită să spună: „Dacă se întâlnesc trei oameni şi unul păzeşte pacea lăuntrică, al doilea mulţumeşte lui Dumnezeu în boală şi al treilea slujeşte cu inimă curată, aceştia trei fac aceeaşi lucrare”.

Sfântul Grigorie de Nazianz, de asemenea, ne îndeam­nă să avem pentru bolnavi mult respect şi veneraţie, căci unii dintre ei, prin această cale de încercări şi ne­cazuri, ajung la sfinţenie: „Să respectăm boala pe care o însoţeşte sfinţenia şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la biruinţă; poate că printre aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov”.

(Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997, pp. 85-87)

De la același autor

Ultimele din categorie