Rugăciunea Doamne, miluieşte-mă, Doamne, iartă-mă, dar îndeosebi pomenirea deasă a Numelui Mântuitorului ne ajută să ne izbăvim de pomenirea deasă a răului, a aproapelui pe care-l vorbim de rău. Suntem foarte adesea vorbiţi de rău şi vorbim şi noi de rău pe alţii. Chiar în biserici. Mare păcat!

Să ştiţi că cel ce vorbeşte în timpul slujbei în biserică este asemenea lui Iuda care a ieşit înainte de vreme de la Cină. Cel ce iese înainte de „Amin” (n.r. ‒ cu care se încheie binecuvântarea de la finalul slujbei) din biserică, tot asta face! Să luăm aminte! Când vorbim noi altceva, Domnul nu mai are loc să vorbească. Şi când îl auzim pe semenul nostru, nu-L mai auzim pe Dumnezeu. Şi tocmai noi, cei care folosim pe buze Numele lui Dumnezeu, cântările, rugăciunile, vorbirile Lui, suntem tentaţi să uităm că este vorba de Dumnezeu. Să luăm aminte! Şi iar să luăm aminte! Când vorbim noi în casa lui Dumnezeu, Dumnezeu tace. Tăcerea lui Dumnezeu e un răspuns. În tăcere, Doamne, fă-ne să Te auzim! Din tăcerea Ta, Doamne, învaţă-ne să tăcem noi! Să nu ne ispitim pe noi, nici pe semenii noştri. Să-i lăsăm să Te audă. Să-i lăsăm să Te vadă! Să-i ajutăm să Te simtă. Să se simtă cu adevărat în prezenţa Ta! Căci Tu, Doamne, pe nici unul n-ai vorbit de rău şi pe cei răi i-ai iertat. Să vă luptaţi măcar să nu mai gândiţi şi să nu vă mai aduceţi aici aminte de rău!

(Casian, Episcopul Dunării de Jos, Scara Căinței, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2003, p. 74)