Prima pereche de oameni, strămoșul nostru Adam și femeia sa, Eva, prin căderea lor, ne-au scos din Rai. Hristos și Preacurata Sa Maică, „noul Adam și noua Evă”, ne cheamă să reintrăm acolo, să ne reîntoarcem la slava și la fericirea care nu sunt supuse pierzării și morții, să devenim „dumnezei după har”, nemuritori. Acesta este scopul întrupării dumnezeiești, a nașterii lui Iisus, și vom împlini acest scop dacă ne hotărâm să renaștem prin Duhul Sfânt.

Iată, clopotele bat, vestind Nașterea Domnului! Le vom auzi în adâncul, înlăuntrul nostru, ontologic, existențial, în conștiință, și nu doar sentimental, de suprafață? Dacă rămânem doar la sunetele și loviturile exterioare, atunci nu vom simți niciodată Nașterea Domnului cu adevărat! 

Omul se naște cu multe harisme, fiind „chip al lui Dumnezeu”. Este privilegiat în toată creația văzută. Scopul lui este să ajungă la „asemănarea” cu Dumnezeu.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 32)