Cele 8 botezuri de la începutul până la sfârșitul lumii

Cuvinte duhovnicești

Cele 8 botezuri de la începutul până la sfârșitul lumii

    • Cele 8 botezuri de la începutul până la sfârșitul lumii
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Sfântul Ioan Damaschin numără opt botezuri de la începutul până la sfârșitul lumii.

Arătând evoluția istorică a Botezului, începând cu tipurile care l-au prefigurat, Sfântul Ioan Damaschin numără opt botezuri de la începutul până la sfârșitul lumii:
Primul botez, a fost botezul prin potop, pe vremea lui Noe, pentru curmarea păcatului.
Al doilea botez a fost botezul prin mare și nor, la întoarcerea evreilor din robia lui faraon.
Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, tăierea împrejur.
Al patrulea botez a fost botezul lui Ioan Botezătorul, numit și botezul pocăinței.
Al cincilea botez este botezul prin apă și prin Duh, botezul nostru creștin dat nouă de Hristos prin Sfinții Apostoli.
Al șaselea botez este botezul prin pocăință și lacrimi, adică Spovedania, instituită de Mântuitorul îndată după Înviere, când a dat apostolilor puterea de a lega și a dezlega păcatele oamenilor: „Orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri, și orice veți lega pe pământ va fi legat și în ceruri.
Al șaptelea botez este botezul sângelui, adică al muceniciei, cu care Însuși Hristos S-a botezat în locul nostru, vărsându-și Sângele Său pentru mântuirea lumii. Cu acest botez s-au botezat și mucenicii, din începuturi până astăzi, dându-și viața pentru dragostea lui Hristos.
Al optulea este botezul de la sfârșitul lumii, adică botezul cu foc nestins, pentru cei păcătoși care se vor chinui în muncile iadului, dacă nu s-au pocăit cât au trăit pe pământ.
 
(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 56)