Icoanele sunt un bun mijloc pentru copii să cunoască şi să iubească pe Hristos şi pe sfinţi. Încă de la o vârstă fragedă copilul poate să aibă deasupra patului sau pe pereţii camerei sale icoana Domnului, a Maicii Domnului ori a unui sfânt. Icoanele îi stârnesc copilului întrebări la care tot prin ele primeşte câteodată răspuns.

Icoanele ar trebui să ne vorbească nouă tuturor în mod direct, vizual. Adulţii au tendinţa de a explica prin raţiune chiar şi experienţa lor vizuală, în vreme ce copiii înţeleg adeseori taine teologice profunde prin intermediul icoanelor, comparând, de pildă, cele două icoane: cea a Răstignirii cu cea a învierii. Ei nu pot să explice întotdeauna taina acestora în cuvintele cele mai potrivite, dar vorbele şi expresia chipului lor arată că aceasta a pătruns inima şi mintea lor.

O icoană poate fi un punct de pornire ideal în timpul unei lecţii de religie: dar trebuie să-i acordăm întotdeauna respectul cuvenit unui obiect sacru, chiar şi când se pune accentul pe aspectul ei pedagogic.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 69-70)