Cu cât ne aflăm mai depărtaţi de lacrimi şi căinţă, cu atât suntem mai legaţi de cele pământeşti…

Grija faţă de cele de Sus aduce cu sine dorinţa de a moşteni acele lucruri veşnice şi cu adevărat bune, iar această grijă bună rupe alipirea noastră păcătoasă faţă de lucrurile trecătoare, stricătoare care par bune. 

Omul suferă din pricina păcatelor sale. Oricum, bunătatea lui Dumnezeu socoteşte durerea drept lucrare duhovnicească, iar El dăruieşte o plată şi o răsplată. Cum oare putem noi să nu iubim un astfel de Dumnezeu? Cum oare putem noi să nu ne închinăm întreaga viaţă adorării Lui! Dar, din păcate, în ciuda tuturor acestor lucruri, noi Îl uităm – iar eu mai mult decât toţi – din care pricină încălcăm poruncile Sale.

Căci dacă ne-am aminti de Dumnezeu, ar trebui să ne amintim ce ne porunceşte Dumnezeu, iar frica de El ne-ar face supuşi faţă de lege şi atenţi; ar trebui să ne amintim de Judecata, de forţa iadului şi ar trebui să vărsăm lacrimi de pocăinţă. Cu cât ne aflăm mai depărtaţi de lacrimi şi căinţă, cu atât suntem mai legaţi de cele pământeşti şi stricăcioase. Grija faţă de cele de Sus aduce cu sine dorinţa de a moşteni acele lucruri veşnice şi cu adevărat bune, iar această grijă bună rupe alipirea noastră păcătoasă faţă de lucrurile trecătoare, stricătoare care par bune. Fie ca Domnul Dumnezeu să ne dăruiască bunul simţ de a purta grijă de sufletul nostru înainte de a pleca în cealaltă lume.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 364)

De la același autor

Ultimele din categorie