Doi tineri, înainte de căsătorie, trebuie să trăiască în aceeaşi bunăcuviinţă în care trebuie să trăiască şi după căsătorie. Dacă un om e lipsit de bun simţ înainte, e lipsit şi după. Când îl duci într-o parte cu pocăinţa, o ţâşneşte în altă parte. Îl aduci de acolo. Ce nu ştie el e că Hristos e mult mai puternic decât diavolul şi că, atunci când reuşeşti să îl scoţi măcar un milimetru pe uscat, tot continentul îl atrage după sine şi pleacă mai departe. Cân omul îşi lasă, cu totul, în mâna lui Dumnezeu patima şi zice „Doamne, ajută-mă să te iubesc cum te-am urât şi, apoi, ajută-mă să mă pocăiesc, cum am păcătuit”, drumul lui este absolut deschis înainte.

(Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Editura Agnos, Sibiu, 2010, p. 52-53)