Cunoașterea trupească este strâns legată de studierea înțelepciunii și a cunoașterii omenești, de dorințele trupești, de satisfacerea patimilor iubirii de desfătare, lăcomiei și iubirii de slavă. Este cunoaștere omenească, deoarece se ocupă cu inventarea și cultivarea artelor, științelor și învățăturii. Este cunoașterea care caracterizează întregul nostru învățământ. Sfântul Isaac arată că atunci când cultivăm numai acest fel de cunoaștere, acest lucru ne pricinuiește teamă și tulburare, întristare și deznădejde, lașitate în fața oamenilor, întemeierea pe rațiune și puterile omenești, frica de moarte și de demoni. Este o cunoaștere care-l face pe om să pară puternic, raportat la aproapele său, însă cu totul slab ființial, raportat la Dumnezeu și chiar la diavol. Este cunoașterea care se cultivă și astăzi și care pricinuiește teamă, nesiguranță, răutate și îndârjire.

Cunoașterea sufletească este atunci când omul încetează să mai dea o mare însemnătate rațiunii și purcede la împlinirea poruncilor lui Hristos. Postul, rugăciunea, milostenia, citirea Sfintei Scripturi, dobândirea virtuților, lupta și strădania împotriva patimilor – toate sunt roadele acestei cunoașteri. Duhul Sfânt desăvârșește această cunoaștere, însă este trebuință și de împreună-lucrarea omului, ca să se vădească libertatea sa.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sofia, pp. 63-64)