Curajul creştinesc presupune dragostea de viaţă

Viaţa e darul lui Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune.

Nici Domnul n-a căutat moartea. A aşteptat-o, dar n-a forţat lucrurile. Mântuitorul, prin urmare, nu aprobă setea de moarte, nerăbdarea, sinuciderea camuflată. Aş zice că, dimpotrivă, curajul creştinesc presupune dragostea de viaţă, dacă a trăi nu înseamnă a te ruşina de El şi de tine însuţi. Viaţa e darul lui Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune. Nu însă cu orice preţ: în orice clipă, fără grabă şi fără şovăială, trebuie să fim gata s-o dăm pentru ce ne depăşeşte, pentru acel lucru fără de care nu am supravieţui noi, ci cadavrul nostru viu, turcita noastră umbră. Numai astfel, pierzând-o, îi dăm vieţii o valoare. Paradoxul acesta - cel mai ameţitor - l-a formulat învingătorul însuşi expressis verbis: cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi. (A se lua aminte că pentru Mine înseamnă şi pentru cei mai mici ca El care sunt în suferinţă şi nedreptate ori pentru o idee care se poate prevala de a fi conformă cu voia Lui).

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 379-380)

De la același autor

Ultimele din categorie