„Dacă fiecare suflet ar cunoaște pe Domnul și ar ști cât de mult ne iubește, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui”
Dacă oamenii s-ar pocăi și ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi Raiul pe pământ, fiindcă „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” (Luca 17, 21).
Slavă Domnului că ne-a dat pocăința, iar prin pocăință noi toți ne mântuim, fără excepție. Nu se mântuiesc decât cei care nu vor să se pocăiască, iar în aceasta văd deznădejdea lor și plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet L-ar cunoaște pe Domnul și ar ști cât de mult ne iubește, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui și nici n-ar mai murmura vreodată.
Orice suflet care și-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască și Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria și pacea vor fi în suflet. Și nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuși dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul, înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale. Ce mai așteptăm? Ca din înălțimea Cerurilor să ni se cânte un cânt ceresc? Dar în Cer totul viază prin Duhul Sfânt și pe pământ Domnul ne-a dat Același Duh Sfânt. În bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt săvârșite prin Duhul Sfânt; în pustii, în munți și în peșteri toți nevoitorii lui Hristos viază prin Duhul Sfânt; și dacă-L vom păstra, vom fi liberi de tot întunericul și viața veșnică va fi în sufletele noastre.
Dacă oamenii s-ar pocăi și ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi Raiul pe pământ, fiindcă „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” (Luca 17, 21). Împărăția lui Dumnezeu e Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt în Cer și pe pământ Același este.
(Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 129)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Chipul Părintelui Iacov vorbea despre Rugăciunea minții
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro