Nicio rugăciune nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu
Atunci când chemăm numele lui Iisus în rugăciune și zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, răspunde la fiecare cerere glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, ți se iartă păcatele”.
Din spovedaniile unui pelerin rus către duhovnicul său: Pentru mântuirea sufletului e necesară, mai întâi, adevărata credință. Sfânta Scriptură spune: „Fără credință nu e cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6); „Cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Credința nu vine de la noi, ci e un dar de la Dumnezeu. Și credința, ca un dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt: „Credeți și vi se va da” (Marcu 11, 24). Apostolii nu au fost în stare să trezească în ei înșiși, cu propria lor putere, o credință desăvârșită, dar L-au rugat pe Iisus Hristos: „Doamne, mărește-ne credința” (Luca 17, 5).
Sfântul Ioan Carpatiul spune că atunci când noi chemăm numele lui Iisus în rugăciune și zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, răspunde la fiecare cerere glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, ți se iartă păcatele”. Și tot el spune că la orice ceas rostim noi rugăciunile, nu ne deosebim întru nimic de sfinți, de cuvioși și de mucenici, căci – după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur – rugăciunea, chiar când e rostită de noi, care suntem plini de păcate, ne curățim numaidecât. Așa spun Sfinții Părinți: nicio rugăciune – ori este rea, ori este bună – nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu.
Ușurința, căldura și dulceața ne arată că Dumnezeu ne răsplătește și ne mângâie pentru această nevoință.
Iar greutatea, întunecimea, uscăciunea, dovedesc că Dumnezeu ne curăță și ne întărește sufletul.
Iar prin această folositoare răbdare, Dumnezeu îl mântuiește pe om, pregătindu-l, cu toată smerenia, să guste viitoarea dulceață harică.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 79-80)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro