Dumnezeu îl ascultă în mod egal pe monah și pe laic

Cuviosul văzând în inima lui, i-a zis: „Doriți să aflați care este scopul vieții creștine? Toți cei pe care i-ați întrebat acest lucru de mic v-au spus: Să mergi să te rogi la biserică, să te rogi tu însuți lui Dumnezeu, să păzești poruncile Lui, să faci binele. Rugăciunea, postul, privegherea și orice faptă creștinească, oricât de bună ar fi în sine, nu constituie scopul vieții noastre creștine, ci folosesc drept mijloace pentru izbândirea în scopul principal. Scopul real al vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt!”.

Trăirile harului Duhului Sfânt în viața sfinților Bisericii noastre sunt comune tuturor veacurilor. Astfel, de la secolul al XIV-lea să trecem la cel de-al XIX-lea. Prințul Motovilov l-a vizitat la sihăstria lui pe Cuviosul Serafim din Sarov. Ziua era destul de înnorată și cădea încă și o zăpadă deasă. Toate erau albe-albe. Cuviosul și prințul ședeau pe o buturugă recent tăiată și vorbeau. Cuviosul văzând în inima lui, i-a zis: „Doriți să aflați care este scopul vieții creștine? Toți cei pe care i-ați întrebat acest lucru de mic v-au spus: Să mergi să te rogi la biserică, să te rogi tu însuți lui Dumnezeu, să păzești poruncile Lui, să faci binele. Rugăciunea, postul, privegherea și orice faptă creștinească, oricât de bună ar fi în sine, nu constituie scopul vieții noastre creștine, ci folosesc drept mijloace pentru izbândirea în scopul principal. Scopul real al vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt!”.

Cuviosul își continuă învățătura lui luminată de Dumnezeu: „Postul, privegherea, milostenia și toate celelalte fapte bune care au loc cu harul lui Hristos, sunt toate numai mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt! Duhul Sfânt Se sălășluiește singur în sufletele noastre. Dar pentru a locui totuși în noi și a rămâne în noi împreună cu duhul nostru, trebuie ca mai înainte să luptăm cu toate puterile noastre pentru a-L dobândi”. Prințul se străduia din greu să înțeleagă deplin ce înseamnă dobândirea Sfântului Duh de către om. Atunci sfântul, rugându-se, îi spune: „Și noi doi ne aflăm acum în Duhul Sfânt”. Cuviosul a strălucit dintr-odată tot și prințul n-a mai putut să-i facă față, ochii începură să-l doară din pricina marii revărsări de lumină. Cuviosul atunci îi zice: „Nu te tulbura. Acum și tu ești luminos, ca și mine. Te afli și tu în deplinătatea Duhului Sfânt, altminteri nu ai putea să mă vezi în starea aceasta”. Prințul Motovilov descrie în mod deosebit această scenă, descriind cum seninătatea și pacea sufletului lui erau negrăite. Bucuria i-a inundat sufletul. Cuviosul i-a spus că ceea ce simte este doar o parte a bucuriei veșnice. În același timp simțea o uimitoare căldură și o mireasmă extraordinară și deosebit de rară. „Cea mai plăcută mireasmă de pe pământ” a zis cuviosul, „nu se poate compara cu ceea ce simțim acum, pentru că acum ne inundă buna mireasmă a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu... Zăpada de pe noi nu s-a topit și continuă să cadă din cer. Aceasta înseamnă că această căldură pe care o simțim nu este în văzduh, ci înlăuntrul nostru. Este acea căldură cu privire la care ne îndeamnă Duhul Sfânt să o raportăm la Domnul: „Cu căldura Duhului Tău cel Sfânt, încălzește-mă”. Și a încheiat așa: „Dumnezeu îl ascultă în mod egal pe monah și pe laic, de ajuns este ca amândoi să fie ortodocși, să-L iubească pe Dumnezeu din adâncul inimii lor și să aibă credință în El, fie și cât un grăunte de muștar... Toate câte veți cere de la Domnul, pentru slava lui Dumnezeu, sau pentru folosul aproapelui. Fiindcă Dumnezeu, pentru slava Lui, acceptă și folosul aproapelui”.

Am zăbovit referindu-mă la acest minunat fapt, pentru că are o însemnătate specială pentru tema noastră. Hristos a venit în lume, a propovăduit, a făcut minuni, a pătimit, S-a răstignit, a înviat, S-a înălțat la cer, totul pentru a trimite în lume pe Duhul Sfânt. Singurul și principalul scop al vieții noastre, fraților, este dobândirea Duhului Sfânt. Viața duhovnicească este în primul rând viața în Duhul Sfânt. Dar viață duhovnicească nu înseamnă să citească cineva cărți, să dobândească știință și cunoștințe ca să domine în discuții, să asculte muzică și să fie un bun cunoscător al știrilor bisericești. Viața duhovnicească nu este nici o bună dispoziție a minții sau a inimii, ci căutarea Duhului Sfânt, agonisirea Lui, trăirea Lui, cunoașterea Advărului.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

De la același autor

Ultimele din categorie