Dumnezeu ne confirmă existența Sa

Și am înțeles atunci că nu el mi-a spus „Hristos a înviat!”, că a fost îngerul Domnului.

Mi-aduc aminte de un Paști, era în 1982, un Paști pe care l-am petrecut la Aiud (…). Mă pregătisem prin post, prin priveghere, prin rugăciune să ajung la ziua Învierii. Eram singur în celulă. De șapte luni, eram singur în celulă. Nu discutam cu nimeni nimic, nu schimbam un singur cuvânt cu nimeni, decât cu gardienii, cu care de fapt, fluxul dialogului era de la ei spre mine, nu de la mine spre ei, pentru că eu nu aveam voie să răspund nimic.

Dar în orice caz am vrut ca postul acela al Paștelui să fie un post de purificare pentru mine, pentru că simțeam o dârzenie omenească, o dârzenie care nu era de la Dumnezeu. Și m-am rugat în timpul postului. Postul chiar și așa era post. Nu era un merit. Prin firea lucrurilor trăiam în post. Dar nu prin firea lucrurilor trăiam în rugăciune. (…) Îmi purificam sufletul cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împortiva foamei, încălzit de o rugăciune interioară și în noaptea în care știam că e noaptea de Paști, la ora 12 noaptea,  am auzit clopotele din Aiud bătând. Și am cântat „Hristos a înviat!”. La început în gând, pe urmă am simțit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. (...) În dimineața aceea când a deschis gardianul ușa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute de mii de ori „Hristos a înviat din morți…” De mii de ori poate. Ca să intre în mintea și în inima mea adânc adevărul Învierii.

Am stat cu fața spre ușă; când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!”. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul și s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine și-a spus „Adevărat a înviat!”. A fost pentru mine ca o lovitură în creștetul capului, Și am înțeles atunci că nu el mi-a spus „Hristos a înviat!”, că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosițe: „Pentru ce căutați pe Cel viu printre cei morți? Iată a înviat. Veniți să vedeți locul unde-L puseseră”. Prin gura lui Îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare și pentru că Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmașului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Și bucuria mea a fost așa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină și bucurie spirituală.

(Părintele Gheorghe Calciu DumitreasaSuferința ca binecuvântare, Editura Cathisma, pp. 28-35) 

De la același autor

Ultimele din categorie