O, de am înţelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Însă a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înţeleagă şi ceilalţi şi să se pocăiască. Acela spunea: „Vedeţi că va fi potop! Pocăiţi-vă!”. Aceia însă îl luau în râs. „Face o clocitoare”, spuneau ei, şi îşi vedeau de-ale lor. Chiar şi acum, în două minute, Dumnezeu ar putea mişca toată lumea şi s-o facă să se schimbe, să devină toţi credincioşi, super-credincioşi. Cum? Dacă ar roti butonul la cutremur, încet-încet, de la 5 la 6 grade Richter... la 7... La 8 blocurile ar începe să se mişte ca oamenii beţi; la 9 ar începe unul să se bată cu celălalt. La 10 toţi ar spune: „Am greşit! Te rugăm, mântuieşte-ne!” Poate că toţi vor spune: „Călugări ne vom face!”. Dar de îndată ce se va sfârşi cutremurul, încă mişcându-se puţin blocurile, dar necăzând, iarăşi se vor întoarce la distracţii. Dar această întoarcere a lor nu va fi adevărată, ci vor spune aşa ca să scape de rău.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 126)