Esența vieții omului care-și dorește mântuirea – rugăciunea și faptele dragostei

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. 

În toate formele de înstrăinare pe care le simte cineva, precum uscăciune duhovnicească, trândăvie, împietrire și altele asemenea, să nu fugă din bunul stadion al stăruinței în rugăciune. Atunci norul întunecat nu va întârzia să se împrăștie și iarăși soarele strălucitor, Iisus al nostru, nu va întârzia să adape inima noastră vătămată de uscăciunea de mai înainte. Vorbăria, osândirea, mânia, și în general orice se opune dragostei, împiedică lucrarea harului. Pentru aceea, cei care vor să se roage să se depărteze atât cât este cu putință de toate acestea sau să îndrepte greșeala cât de repede cu putință prin pocăință. Nimeni să nu deznădăjduiască din aceasta bună strădanie a rugăciunii monologice a Domnului nostru Iisus Hristos, oriunde și oricum s-ar afla, independent de vârstă sau neam și să fie sigur că mult folos poate dobândi de aici. Este cea mai de pe urmă înșelare să socotească cineva că lucrarea acestei rugăciuni este exclusiv datoria monahilor și nu datoria comună a oricărui credincios.

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. Iar David adeverește și el mântuirea care vine din rugăciune, zicând: Către Dumnezeu am strigat când m-am necăjit și m-a auzit[1] și Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit[2].

Dușmanul neîmpăcat al firii noastre, păcatul, care este boldul morții și pricina oricărei nenorociri, cum va fi depășit și înlăturat din calea vieții noastre, fără rugăciune? Scoală-Te, Doamne, și ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre pricina mea[3]Cum vom reuși să cunoaștem care este voia lui Dumnezeu, care este cel dintâi și mai de seamă scop al nostru, dar și al interesului nostru simplu, în viața noastră practică de zi cu zi? De la început Dumnezeu fiind chemat și rugat prin rugăciune, dăruiește, împarte și transmite toate făpturilor Sale.  Astfel, rugăciunea rămâne elementul esențial al vieții și al dăinuirii ființelor raționale.

Pururea pomenitul gheron Iosif Isihastul a numit rugăciunea „limba veacului viitor”, pe temeiul experienței și învățăturii Părinților că plinirea harului în orice suflet îndumnezeit este rugăciunea neîncetată. De altminteri, lucrarea îngerilor în vecii nesfârșiți ai slujirii lor către Dumnezeu, ce altceva este decât laudă și doxologie, adică rugăciune?

Concluzia, așadar, acestui mic tratat despre rugăciune, este că rugăciunea este necesară oricărui om, în orice timp, spațiu și mod în care viața noastră mult învălurită ne silește să ne aflăm. Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu[4], zice Pavel, iar Domnul: Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți lua[5].   

(Gheron Iosif VatopedinulCuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura Doxologia)

[1] Ps. 119, 1.

[2] Ps. 6, 10.

[3] Ps. 34, 22.

[4] Filip. 4, 6.

[5] Mt. 21, 22

De la același autor

Ultimele din categorie