Este posibil să mă întâlnesc cu Dumnezeu?
Avem obiceiul uneori să ne pronunțăm foarte ușor asupra unor realități pe care, de fapt, nu le cunoaștem. Așa se întâmplă și cu Dumnezeu; vorbim încontinuu despre El, ne declarăm cinstitori de Dumnezeu, uneori chiar îndrăznim să Îl definim. A cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a te întâlni cu El; iar ca să te întâlnești cu Dumnezeu trebuie să te întâlnești cu tine, însă întâlnirea cu tine poate fi de-a dreptul descurajatoare.
Ne întâlnim cu Dumnezeu atunci când El Însuși ne caută. Mântuitorul a spus: „Bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7). Vom bate uneori îndelung, întrucât Hristos știe că nu suntem pregătiți încă pentru întâlnire, nu suntem gata să-L privim față către față pe Dumnezeul cel Viu; căci a te întâlni cu Dumnezeu înseamnă dintotdeauna să vii la judecată; este la fel cu a întâlni o frumusețe necondiționată, un adevăr necondiționat, o dreptate necondiționată.
Și în fața acestei frumuseți, acestei dreptăți și acestui adevăr – în fața sfințeniei dumnezeiești – stăm fără răspuns. Din acest motiv Dumnezeu așteaptă timpul pârguirii, maturizării, atunci când vom fi noi înșine în stare să ne pronunțăm judecata asupra noastră și când vom putea primi judecata Sa necondiționată, dreaptă, nepărtinitoare, în care să nu vedem condamnare, ci o chemare a lui Dumnezeu către o creștere spre vrednicia de om în deplinul său înțeles.
(Mitropolit Antonie de Suroj, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 17-18)
