Aşa precum Dumnezeu ne-a unit duhovniceşte printr-o legătură indestructibilă, la fel ne poate considera demni de a fi împreună cu El în împărăţia Sa cea cerească, aşa încât să putem lua cina cea duhovnicească şi să ne bucurăm de dumnezeiasca Sa hrană, uniţi cu Cerescul Părinte, din Care pururi se revarsă veşnicele Sale izvoare de apă ale vieţii celei fără de sfârşit. Oh, ce măreaţă chemare! Oh, cât de bogate sunt roadele trecătoarelor dureri! Fiii lui Dumnezeu vor fi împodobiţi cu cereştile veşminte; trăsăturile dumnezeieşti de pe chipurile lor vor străluci ca soarele; ei se vor bucura de moştenirea părintească, veşnica odihnă! Vor admira acele locaşuri cereşti şi, văzând acele bogăţii necurmate, vor rămâne în extaz fără a-şi da seama că veacurile se scurg! Oh, ce măreaţă chemare pentru om!

Dar două gânduri tulburătoare distrug această aleasă meditaţie. Cel dintâi este acela că eu nu voi fi părtaş acestei slăvite binecuvântări; acum aceasta este doar o simplă meditaţie, dar mai târziu ea se va materializa. Cel de-al doilea este acela că oamenii îşi trăiesc viaţa fără să cunoască această măreaţă chemare şi, ca atare, această necunoaştere dă naştere la despărţirea de Dumnezeu şi la moartea duhovnicească.

O, Dumnezeul meu, Domnul Savaot, luminează întunericul inimilor noastre aşa încât să Te putem vedea pe Tine, adevărata lumină, binecuvântata lumină care luminează şi bucură inimile prietenilor Tăi. Luminează-ne ca să Te putem urma până la veşnica odihnă.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese di scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 14-15)