Toți sfinții s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinții Mucenici și-au vărsat sângele lor. Cuvioșii Părinți au vărsat sudori și lacrimi, au făcut experimente duhovnicești pe ei înșiși, ca niște botaniști buni, s-au chinuit ei înșiși pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru chipul lui Dumnezeu, pentru om, ca să ne lase „rețetele” lor duhovnicești. Astfel, preîntâmpinăm răul sau ne tămăduim de vreo boa­lă duhovnicească și dobândim sănătate. Iar dacă în­cercăm cu mărime de suflet să-i urmăm, ne putem chiar sfinți.

Firește, toate nevoințele Cuvioșilor, posturile, privegherile etc., și chiar chinurile tuturor Sfinților Mucenici, nu se pot compara cu Patima Domnului nostru, deoarece pe toți aceștia îi ajuta Hristos și li se îndulceau durerile lor de marea Lui dragoste, însă pentru Sine Hristos n-a folosit deloc puterea Sa cea dumnezeiască, și a suferit durerea cea mai mare pe Trupul Său cel sensibil, din dragostea Sa cea multă pentru făptura Sa.

Numai atunci când ci­neva va simți această dragoste a lui Hristos pentru om, va fi cu adevărat și pe dinlăuntru om. Altfel, va fi mai nesimțitor chiar și decât zidirea neînsuflețită a lui Dumnezeu, de vreme ce soarele a simțit Patima Domnului și s-a întunecat, pentru că nu suferea să o vadă. Pământul s-a cutremurat și el când a văzut-o. Pietrele s-au despicat și ele. Mormintele s-au cutre­murat și ele atât de tare, încât s-au deșteptat mulți dintre cei adormiți de mulți ani și i-au dat afară, ca să mărturisească despre purtarea aceasta nemulțumitoare a oamenilor față de Dumnezeu, Binefăcătorul și Izbăvitorul lor.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 260-261)