Sunt două tipuri de icoane ale Maicii lui Dumnezeu. Modelul obișnuit este cel care se întâlnește în Răsărit și în Apus – Fecioara ținându-L pe Prunc. Aceasta este o imagine care cuprinde mai multe lucruri și nu doar pe Maica lui Dumnezeu ca persoană.

Este o imagine a întrupării, o afirmare a întrupării și a realității ei. Este o afirmare a maternității adevărate și reale a Fecioarei. Iar dacă te uiți cu atenție la icoană, vei vedea că Maica lui Dumnezeu ținându-L pe Prunc nu privește niciodată la Prunc. Ea nu privește nici la tine, nici în depărtare, ci ochii îi sunt întotdeauna ațintiți înlăuntrul ei. Ea se află în contemplație. Ea nu privește la obiecte. Iar tandrețea îi este exprimată de sfiiciunea mâinilor.

Ea îl ține pe Prunc fără a-L îmbrățișa, îl ține așa cum cineva ar ține ceva sfânt pe care îl aduce ca ofrandă, și toată tandrețea, toată iubirea omenească sunt exprimate de Prunc, nu de mamă. Ea rămâne Maica lui Dumnezeu și se poartă cu Pruncul nu de parcă ar fi bebelușul Iisus, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat care S-a făcut fiu al Fecioarei, și El, fiind om adevărat și Dumnezeu adevărat, își arată față de ea toată iubirea și tandrețea omului și a lui Dumnezeu - le arată atât față de mama Lui, cât și față de creația Sa.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 143-144)