Închisoarea Sfântului Ioan Botezătorul din Sevastia – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Petrecem câteva clipe în temniţă cu Sfântul Ioan Botezătorul. Parcă îl vedem pe marele proroc, uscat de post, îmbrăcat în piele aspră de cămilă, însetat după Adevăr, aprins de râvnă pentru Hristos şi mustrând pe cei ce trăiesc în beţii şi desfrânări. 

La 12 km de Nablus şi 79 km de Ierusalim, ajungem la vechea cetate biblică Samaria, unde se află ruinele palatului lui Ahab, regele celor zece seminţii ale lui Israel şi, alături, ruinele palatului lui Irod Antipa. Lângă ruinele Samariei se vede satul arab Sebastia, pe platoul unei coline de piatră. Aici se afla pe timpul Mântuitorului o garnizoană militară care păzea palatul lui Irod şi, dedesubt, închisoarea unde a stat închis Sfântul Ioan Botezătorul şi unde i s-a tăiat cinstitul său cap.

Intrăm în satul Sebastia, urcăm în serpentină şi oprim în faţa unor ruine vechi. Sunt ruinele închisorii Sfântului Ioan Botezătorul. Coborâm în incintă. Copiii arabilor se joacă printre ruine. Linişte, căldură şi reculegere. Intrăm în închisoarea cea mai teribilă, după Pretoriul din Ierusalim, unde a fost martirizat cel mai mare om născut din femeie. Coborâm încet treptele înguste pe un gang întunecat, până ajungem la închisoarea propriu-zisă, sub pământ. Este o celulă pătrată de 5x4 m cu patru mici ferestre, care dau afară, construită din bolovani mari de piatră, iar deasupra este boltită în calotă sferică. Pe jos, pietre şi gunoaie de tot felul aruncate de copiii satului. Nimeni nu are grijă de acest loc sfinţit de sângele Sfântului Ioan Botezătorul. În apropiere nu este nici o biserică creştină. Aici a fost închis Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Aici a stat închis în lanţuri mustrătorul lui Irod şi al Irodiadei. Aici a fost tăiat Înaintemergătorul Domnului, marele proroc Ioan Botezătorul, care s-a învrednicit să boteze pe Hristos în apele Iordanului.

Să reamintim Sfânta Evanghelie:

Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Că Ioan îi zicea: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Prăznuind Irod ziua lui de naștere... și intrând fiica Irodiadei și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Orice vei cere îți voi da, până la jumătate din împărăția mea! Iar ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Și intrând îndată la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul! Și regele s-a întristat adânc, dar, pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a vrut să-și calce cuvântul. Și îndată, trimițând un temnicer, a poruncit a-i aduce capul lui Ioan. Iar acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Și auzind ucenicii lui, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt (Matei 14, 3-6 și Marcu 6, 14-29).

Vedeți câtă nedreptate și fărădelege la Irod? La dorința femeii desfrânate, l-a închis pe Sfântul Ioan în temnița de sub palatul său. El se ruga în temniță cu îngerii, iar regele ospăta, se îmbăta și dansa cu ai săi deasupra temniței și făcea sfat să-i taie capul. Ioan, legat în lanțuri de fier, zăcea jos în întuneric, iar cei legați în lanțurile păcatelor jucau amețiți de vin în palat frumos și luminat. Căci așa a fost adevărul prigonit dintotdeauna!

Dar gura lui Ioan nu tăcea. Căci nu poate omul drept să rabde nedreptatea. Nu poate cel sfânt să tacă, văzând fărădelegea. Nu poate un adevărat păstor să lase oile în prăpastie. Nu poate un bun preot să mănânce și să se veselească, văzând pe fiii săi duhovnicești că zac în desfrânări, în beții și în tot felul de păcate. Cu atât mai mult, nu putea să tacă gura lui Ioan Botezătorul. Nu putea să tacă gura celui mai sfânt bărbat de pe pământ, văzând desfrânare, beție și jocuri în casa celui care con-ducea pe iudei. Vai de păstorul care nu mustră la vreme pe fiii săi sufletești și nu învață cuvântul Evangheliei cu timp și fără timp; ci lasă turma încredințată lui de Hristos să fie măcinată de secte, de desfrâu, de beție și de tot păcatul! Un asemenea păstor va da greu răspuns la judecată.

Aici a suferit Sfântul Ioan Botezătorul. Aici i s-a tăiat capul pentru că mustra pe regele Irod, zicând: Nu ți se cade să ai de femeie pe soția fratelui tău! Nu se cade să trăiești în desfrânare și să smintești poporul! Iar ticăloasa femeie i-a zis: „Dacă nu tai capul lui Ioan eu te las!” Deci i-a tăiat capul celui mai sfânt om de pe pământ pentru cea mai păcătoasă femeie. Îi vedem tainic urmele pe pardoseala temniței. Și alături de urmele lui vedem urmele apostolilor, ale marelui Pavel, ale milioanelor de mucenici, ale atâtor apărători ai Ortodoxiei, ale cuvioșilor și drepților, ale martirilor neamului pe care i-am uitat, ale părinților și fraților noștri. Alături de sângele Sfântului Ioan Botezătorul vedem sângele Mântuitorului Hristos, sângele apostolilor, al cuvioșilor, al mucenicilor și înaintașilor noștri. Toți au trecut pe aici. Toți au fost închiși. Toți au gustat din suferință!

Aceasta este istoria mântuirii neamului omenesc. Ea s-a scris cu sânge și lacrimi, în focul jertfei și al suferințelor de tot felul. Calea mântuirii, calea sfinților este calea sângelui, a renunțării, a răstignirii pe cruce și a jertfei supreme, fără de care nimic de durată nu se poate realiza pe pământ.

Petrecem câteva clipe în temniță cu Sfântul Ioan Botezătorul. Parcă îl vedem pe marele prooroc, uscat de post, îmbrăcat în piele aspră de cămilă, însetat după Adevăr, aprins de râvnă pentru Hristos și mustrând pe cei ce trăiesc în beții și desfrânări. Dar să nu plângem pe Irod, să nu blestemăm pe Irodiada cea desfrânată, să nu condamnăm pe fiica păcătoasă care dansa deasupra temniței unde zăcea legat Sfântul Ioan Botezătorul. Ci mai degrabă să-i plângem pe unii din fiii Bisericii noastre care cad în păcatele lui Irod, călcând în picioare credința părinților, frica de Dumnezeu, cumințenia înaintașilor, vitejia strămoșilor, fecioria cea binecuvântată, căsnicia creștinească și cinstea mamelor născătoare de copii. Trei păcate mari au dus la moartea Sfântului Ioan Botezătorul: desfrânarea, beția și jocul. Trei păcate uriașe macină viața cinstită, tinerețea, sănătatea și așezarea spirituală a creștinului și familiei de astăzi. Și acestea trei sunt: desfrânarea, beția și abuzul de plăceri. Iar urmările lor le vedem cu toții.

Primește, Doamne, rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul care se roagă pentru noi toți înaintea Prea-sfintei Treimi. Izbăvește, Doamne, lumea și tot pământul de cumplitul păcat al desfrânării, care înșeală și ucide multe suflete, care slăbește virtutea bărbatului, care rușinează cinstea copiilor și strică pacea inimii și a familiei. Izbăvește lumea, țara și pe tot omul de urâta patimă a beției, care pierde sănătatea, mintea și sufletul fiecăruia. Izbăvește-ne de plăcerile cele vătămătoare care întunecă mintea și ne înstrăinează de Dumnezeu, de părinți și de bucuria mântuirii.

Este zi de vineri, zi de post și reculegere! Cei 22 de pelerini români, cu lumânări aprinse în mâini, rostim o ectenie pentru pacea lumii și a țării noastre și cerem ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi îi cântăm troparul, facem trei metanii, sărutăm pământul sfințit cu sângele lui și ieșim afară.

Iată-ne din nou la lumină! Ne însemnăm cu Sfânta Cruce și dăm laudă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ne închinăm și aici, în temnița Sfântului Ioan Botezătorul.

În continuare vizităm ruinele palatului lui Ahab și al lui Irod Antipa, situate la marginea satului Sebastia, pe un platou larg deschis spre soare.

Iată-ne pe ruinele străvechii cetăți a Samariei, înființată cu 880 de ani înainte de Hristos de către regele iudeu Omri. Această cetate a fost mai multă vreme capitala regatului lui Israel. Un rege de tristă amintire care a domnit peste Samaria a fost Ahab. El s-a căsătorit cu Izabela, de neam fenician, care l-a îndemnat să aducă în Samaria pe idolul Baal, să-l așeze pe muntele Garizim și să silească poporul să jertfească lui Baal, ca să nu mai urce la templul din Ierusalim. Atunci Dumnezeu a trimis pe proorocul Ilie Tesviteanul să mustre necredința lui Ahab și a Izabelei și să întoarcă poporul la adevăratul Dumnezeu. Izabela și cu preoții lui Baal s-au ridicat cu ură de moarte asupra lui Ilie. Cerul a fost încuiat să nu plouă 3 ani și 6 luni, până când Ilie a adus jertfă de împăcare pe muntele Carmel. Zadarnic s-a aprins de mânie Izabela, zadarnic „căuta să ia sufletul lui Ilie”. Marele prooroc a fost trimis de Dumnezeu pe muntele Horeb, în Sinai. Apoi s-a întors la Ierihon, a uns prooroc în locul său pe Elisei și a fost răpit spre cer în căruță de foc.

Ne apropiem de ruine. Din palatul lui Ahab n-au mai rămas decât câteva fragmente. Peste vechiul palat, Irod cel Mare și fiul său, Irod Antipa, au construit un alt palat regal de influență greco-romană, foarte mare și impunător. Palatul avea lungimea de 50×30 m, fiind prevăzut cu turn de apărare, templu idolatru, terme romane, forum și zid de incintă de jur-împrejur. Din vechiul palat roman se mai disting câteva coloane masive de piatră, fragmente de mozaicuri, numeroase urme de săli, pietre și capiteluri risipite de vreme. Ruine de tristă amintire! Iată ce mai rămâne peste veacuri din faima și strălucirea domnilor și împăraților, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu și a sfinților Lui! Ruine și pietre risipite pe pământ, roase de ploi și arse de soare.

Aici au trăit doi regi apostați și idolatri din Vechiul Testament, care ascultau de femeile lor mai mult decât de proorocii Domnului. Ahab cu femeia sa, Izabela, și Irod Antipa cu ticăloasa Irodiada. Doi regi slabi cu două regine idolatre și desfrânate și doi mari prooroci – cei mai râvnitori prooroci ai Domnului – Ilie Tesviteanul și Ioan Botezătorul. Ilie s-a ridicat împotriva idolatriei lui Ahab și a fost urât de soția lui, Izabela. Iar Ioan s-a ridicat împotriva desfrâului lui Irod și i s-a tăiat capul la cererea ticăloasei Irodiada, soția fratelui său. Cele două femei desfrânate au rămas în istoria biblică și în memoria lumii, pentru că s-au împotrivit și au căutat să ia viața celor mai sfinți prooroci ai Legii Vechi. Izabela cea închinătoare la idoli, împotriva Sfântului Ilie Tesviteanul, care o mustra, și Irodiada cea desfrânată, împotriva Sfântului Ioan Botezătorul, care zicea: Nu ți se cade să ai pe femeia fratelui tău. Însă prin amândouă femeile s-a lucrat o taină mare în iconomia mântuirii lumii. Că Ilie, fugind de Izabela, a văzut pe Dumnezeu pe muntele Horeb și a fost răpit spre cer de viu, pentru ca la sfârșitul veacurilor să fie iarăși trimis pe pământ să mărturisească pe Hristos. Iar Sfântul Ioan Botezătorul a fost închis pentru desfrânata Irodiada și i s-a tăiat cinstitul său cap.

Izabela și Irodiada împotriva lui Ilie și Ioan. Două femei desfrânate și apostate împotriva a doi sfinți care n-au avut femei, împotriva celor mai sfinți bărbați ai Legii Vechi. Mare este taina înțelepciunii lui Dumnezeu!

Izbăvește, Mântuitorule, lumea de idoli și „baali”. Izbăvește pe robii Tăi, cei din veac aleși, de toate cursele satanei. Izbăvește pământul de potopul desfrânării! Nu lăsa pe cei drepți în mâinile păcătoșilor! Nu lăsa până în sfârșit toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, ca să nu-și tindă drepții întru fărădelegi mâinile lor (Psalm 125, 3).

Întărește, Fiule al lui Dumnezeu, Biserica Ta cea luptătoare, împotriva celor care te hulesc și se ridică asupra ei. Întărește Biserica sfinților Tăi, ca să biruiască peste veacuri! Întărește pe păstorii Bisericii Tale, ca să nu se teamă de Ahab și de Irod! Nici să fugă de frica Izabelei. Nici să tacă a vesti Adevărul din pricina Irodiadei. Ci să mărturisească cu timp și fără timp Evanghelia lui Hristos, mângâind, învățând și mustrând pe cei orbiți de patimi, cu râvna lui Ilie și cu cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul, care mereu striga: Pocăi-ți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!

Privim de jur-împrejur dealurile pietroase ale Samariei, cu văi largi, bogate în banane și măslini. De-parte, spre sud-est, se observă muntele binecuvântării, Garizim. Apoi ne aruncăm încă o dată privirea spre temnița Sfântului Ioan Botezătorul și spre ruinele dezolante ale palatului lui Irod. Numai pietre risipite, capi-teluri răsturnate, resturi de mozaicuri... O, Iroade împărate, unde-ți este slava? Unde este palatul cel frumos? Unde îți este tronul cel împodobit cu porfiră? Unde îți este coroana cea de aur și slugile cele multe? Unde este Irodiada, femeia fratelui tău, și Salomeea, fiica desfrânării, care a jucat înaintea ta? Unde sunt mesele la care ai mâncat? Unde este vinul cel ales? Unde este femeia ucigașă care a cerut capul lui Ioan?

Au trecut toate și au dispărut. Clădirile s-au dărâmat, cetățile au pierit, păcătoșii s-au aruncat cu diavolii în iad, de unde nimeni nu-i mai scoate. Iar drepții și sfinții, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, se află în cer și se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre...

Coborâm încet de la cetatea Samariei, pe „Aleea Coloanelor”, până în strada asfaltată ce duce spre Naza-ret. Apoi părăsim drumul Galileii și ne îndreptăm spre vest, către Marea Mediterană și Cezareea Palestinei.

Este ora unsprezece.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp.155-163)

De la același autor

Ultimele din categorie