Viața noastră duhovnicească e blocată de îndoială. Ne îndoim de foarte multe lucruri. Ne îndoim de adevărurile credinței, ne îndoim de adevărurile Sfintei Scripturi, ne îndoim de oamenii din jurul nostru, de noi înșine și acest dubiu care e pus de satana în inimile noastre este dezastruos. E un fel de paralizant al credinței și al acțiunilor noastre.

Dacă nu-L chemăm pe Mântuitorul Iisus Hristos în ajutorul nostru și dacă nu avem totuși un fir de certitudine duhovnicească în noi că Dumnezeu ne va ajuta, nu putem face nimic. Dumnezeu ne ridică de multe ori atunci când suntem plini de păcate, dar nu trebuie să ne bazăm pe aceasta. Căci dacă Dumnezeu n-ar fi avut nevoie de credință din partea noastră, dar nu după înțelegerea noastră, nu ne-ar fi orientat în credința noastră, ca să conlucrăm cu El. Ne-ar fi dat toate cele bune, ar fi revărsat asupra noastră toate bunătățile cele cerești și am fi trăit ca niște boieri, fără să muncim, fără să facem fapte bune, fără să iubim pe nimeni, egoiști și închistați în propria noastră coajă.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonafaciu, p. 63)