Îndrăzneala dragostei

Cuvinte duhovnicești

Îndrăzneala dragostei

Dacă avem o legătură strânsă cu Dumnezeu, în lumina acelei legături vom găsi o cale fără de păcat pentru a supravieţui în orice condiţii.

Cum putem păstra pacea sufletului într-un mediu care ni se pare plin de răutate? Ce putem face ca să-i iubim pe cei din jurul nostru, pe cei care sunt mai dificili?

Apostolul spune că Domnul Care este în noi este mai mare decât cel care stăpâneşte în lume (1 Ioan 4, 4). Dacă avem o legătură strânsă cu Dumnezeu, în lumina acelei legături vom găsi o cale fără de păcat pentru a supravieţui în orice condiţii. Autoritatea poruncilor Domnului este absolută în orice împrejurare şi datoria noastră este să stăm întotdeauna înaintea Domnului și, cu îndrăzneala dragostei, să-I spunem: „pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre” (Psalmi 16, 4) şi atunci putem birui toate ispitele.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2012, p. 55)