Îngerii ne însoțesc atunci când mergem în fața lui Hristos
Clipele cele mai măreţe pentru cel care trăieşte o viaţă cu Domnul vor fi acele clipe când, după trecerea în cealaltă viaţă, acest credincios se va prezenta în faţa Mântuitorului.
Clipele cele mai măreţe pentru cel care trăieşte o viaţă cu Domnul vor fi acele clipe când, după trecerea în cealaltă viaţă, acest credincios se va prezenta în faţa Mântuitorului. O, ce întâlnire scumpă şi sfântă va fi aceasta!
O astfel de minunată întâlnire şi primire are omul cel duhovnicesc. El a trăit o viaţă cu Domnul, a trăit o viaţă de luptă şi de biruinţă sufletească, şi acum, iată-l, se prezintă în faţa Celui Care i-a fost în lume Împărat, Stăpân şi Cârmuitor.
Îngerii îl duc de mână în faţa Domnului. Îl aduc din lume şi îl închină Domnului, grăind: „Un suflet aducem din lume în faţa Ta, Stăpâne şi Doamne! Ţie Ţi-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, cu Tine a trăit... Răsplăteşte-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioşilor Tăi!”.
(Preotul Iosif Trifa, Oglinda inimii omului, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, p. 88)
Vedenia Sfântului Nifon cu îngerii care slujeau la masă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro