Inima duhovnicească – centrul în care locuiește Dumnezeu în noi

Când este Duhul Sfânt în noi, așa cum suntem creați să-L avem în noi, viața noastră este plină de lumină, plină de omenie, de dragoste, plină de smerenie.

Distincția este ușor de făcut, pentru că sunt două locuri special în care sunt cuprinse aceste două centre. Mintea e în cap și celălalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este voința. Și în cap este inteligența și memoria.

Însă, în viața duhovnicească inima duhovnicească nu coincide cu inima aceasta carnală. Inima duhovnicească este centrul în care locuiește Dumnezeu în noi. Acest centru este numit tot inimă. În acest centru, în inimă, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrăjmașul. Și poate locui orice patimă. Uneori însuși împăratul întunericului intră în acest loc sfânt din inima noastră. Și atunci viața noastră este o viață pustie, o viață rea, o viață întunecată, o viață păcătoasă.

Când este Duhul Sfânt în noi, așa cum suntem creați să-L avem în noi, viața noastră este plină de lumină, plină de omenie, de dragoste, plină de smerenie.

(Arhimandritul Ioanichie BălanNe vorbește Părintele Sofian (Boghiu), Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997, pp. 75-76)

De la același autor

Ultimele din categorie