Intraţi prin uşa cea strâmtă a necazurilor, că numai aceasta duce la Viaţă

Cuvinte duhovnicești

Intraţi prin uşa cea strâmtă a necazurilor, că numai aceasta duce la Viaţă

    • Intraţi prin uşa cea strâmtă a necazurilor, că numai aceasta duce la Viaţă
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dacă vei da acum averea ta săracilor, o găseşti pe lumea cealaltă însutit, ca să te veseleşti.

Tu dormitezi şi nu te gândeşti la preadulcea dobândire a Împărăţiei Cerurilor şi la cumplita muncă a iadului? De ce alegi pe cele de nimic şi nevrednice, în locul unei asemenea fericiri? Spune-mi, dacă ar fi pus judecătorii lumeşti pe vreun om în temniţă, ca să-l ucidă, iar el văzând o ferestruică în zid, prin care ar putea să se strecoare fără haine, nu ar ieşi cu totul gol, nefiindu-i milă de hainele lui, decât să piardă viaţa cea mult dorită, pentru nişte haine netrebnice? Aşa, cu adevărat lipsit de minte şi îndrăcit este un astfel de om, că de ar fi avut minte, nu numai hainele, ci şi parte din pielea trupului ar fi primit să i se rupă şi sânge să verse, numai să nu moară cu totul.

Ascultă, dar, iubitorule de lume, ce ne zice Domnul: „Intraţi prin uşa cea strâmtă, că strâmtă şi necăjită este calea care duce la viaţă”. Calea este fereastra cea strâmtă a temniţei şi noi suntem cei osândiţi la moarte şi nu ştim dacă mâine nu se dă hotărârea să luăm moartea ce ni se cuvine, de care nu este alt chip să scăpăm, decât să ne dezbrăcăm de bogăţie, de vistierii şi îmbrăcăminte, ca să putem trece prin ferestruica cea strâmtă a necazurilor pentru a afla apoi loc desfătat în Rai. O, câţi şi câte sunt care cinstesc mai mult decât sufletul lor îmbrăcămintea şi socotesc mai bună bogăţia, să se ducă bine îmbrăcaţi şi sătui cu bogatul cel nebun în iad, decât săraci şi zdrenţăroşi cu Lazăr în Rai! Caută, omule, să te izbăveşti de moarte, şi să nu-ţi pară rău de hainele frumoase, ci dezbracă-le şi aruncă-le de la tine. Urăşte dulceţile trupului şi defăimă toate cele trupeşti, ca să te izbăveşti de moartea sufletului.

Dacă vei da acum averea ta săracilor, o găseşti pe lumea cealaltă însutit, ca să te veseleşti. Iar de îţi este milă de ea, mâine cu sila o laşi cu totul pustie. Scoate haina şi cămaşa când te trage lumea ca să te arunce în voile sale şi las-o, precum a făcut preafrumosul Iosif când îl trăgea stăpâna lui, ca să curvească cu ea. A voit mai bine să lase haina în mâinile ei, decât să-l iubească dânsa şi să piardă dragostea lui Dumnezeu.

(Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 227-228)