Lasă-te domol şi lin în voia lui Dumnezeu, iar El va veni şi-ţi va bucura sufletul

Nu m-am silit, nu m-am forţat să mă înflăcărez. M-am ridicat, am tămâiat şi Harul a venit singur, când a vrut. Cu mintea mereu la înălţime: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Părintele Porfirie povesteşte:

‒ Într-o vară, pe când eram în Atena, un prieten cu soţia sa – medic stomatolog – m-au rugat foarte mult să mergem împreună la Sfântul Ioan Teologul, la Patmos. Am mers la Peştera Apocalipsei, în locul unde s-a crăpat stânca, unde s-a culcat Sfântul Ioan şi a fost ridicat. Ştii, s-au sfinţit aceste locruri, răspândesc sfinţenie şi har.

Am simţit, uşor-uşor, că inima mi se deschide şi am ieşit, fiindcă mai erau şi alţi oameni pe-acolo. După-amiază, vrând să simt din nou acel har, am cerut să intrăm iar. Le-am spus: „Staţi în genunchi, aplecaţi, nemişcaţi, şi spuneţi rugăciunea. Nu vă ridicaţi şi nu vă miraţi de cele ce veţi vedea”. Numai că Harul nu a mai venit ca dimineaţă.

M-am ridicat, am tămâiat altarul şi toată biserica şi m-am întors la locul meu. Atunci, mi s-a deschis din nou inima. Şi s-a săturat sufletul meu. Un singur om a intrat – poate preotul paroh – şi nu ştiu dacă m-a văzut ori nu, fiindcă a plecat din nou.

Ne-am ridicat şi am plecat tăcuţi. Nu am vorbit până seara. Nu am mâncat decât foarte puţin, mai mult pentru ei, iar ei nu m-au întrebat nimic. Nu întreba nici tu. Nu se discută despre asta, nu se cade. Poate fi răstălmăcit. Iată, deci, ce-am făcut: nu m-am silit, nu m-am forţat să mă înflăcărez. M-am ridicat, am tămâiat şi Harul a venit singur, când a vrut. Cu mintea mereu la înălţime: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

Aşa şi tu, lasă-te, domol şi lin, fără a te sili, în mâinile lui Dumnezeu, iar El va veni şi-ţi va bucura sufletul.

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 440-441)

De la același autor

Ultimele din categorie