"Limba sa tace din pricina unei anumite bucurii"

Lacrimile care sunt dăruite în timpul rugăciunii implică fiecare aspect al persoanei; trupul său devine precum un izvor de lacrimi care îl udă; poate să geamă sau să vorbească, "limba sa tace din pricina unei anumite bucurii", lacrimile "izbucnesc și inundă fața lui, iar sufletul său saltă și se umple de o nădejde negrăită".

Plânsul pentru păcat este rodul unei îndelungate nevoințe duhovnicești. Vederea lui Dumnezeu, atât de dorită de creștin, este dăruită numai persoanei depline: nu este o transformare parțială, ci una totală. Aceasta este în conformitate chiar cu concepția paulină a lui Isaac despre firea umană și relația omului cu Dumnezeu. Întristarea pentru păcat este o experiență transfigurătoare. Foloasele duhovnicești care izvorăsc din această implicare disciplinată a trupului și a minții au o expresie fizică scoasă în evidență. Străpungerea este experiată ca "izbucnind din inimă și urcând la cap, captivând ochii și nasul".

Lacrimile care sunt dăruite în timpul rugăciunii implică fiecare aspect al persoanei; trupul său devine precum un izvor de lacrimi care îl udă; poate să geamă sau să vorbească, "limba sa tace din pricina unei anumite bucurii”, lacrimile “izbucnesc și inundă fața lui, iar sufletul său saltă și se umple de o nădejde negrăită".

(Hannah Hunt, Plânsul de-bucurie-făcător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini, Editura Doxologia, pp. 217-218)

Ultimele din categorie