Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc

Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt – o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.

Cuvântătorii de Dumnezeu profeți au prevestit, chiar cu primejdia vieții lor, întoarcerea neamurilor la adevăratul Dumnezeu, neamuri care vor constitui „un popor nou” în Ierusalimul cel înnoit, Cetatea lui Dumnezeu. „Fi-va în zilele cele de pe urmă că muntele Domnului va fi la vedere și casa lui Dumnezeu pe înălțimile munților și se va înălța mai presus de coline și vor veni la el toate neamurile” (Isaia 2, 2). Atunci se vor aduna toate popoarele în jurul împăratului Dumnezeu. Sionul va fi numit „mamă” și vor cânta într-un glas cântare nouă Mântuitorului Dumnezeu.

Strigătele profetice și așteptarea venirii lui Mesia vor reînnoi epoca mesianică în Ierusalimul cel nou.

Așteptarea aceasta este legată de viziunea restaurării neamului, în special, după robia babiloniană. Aveau nădejdea că epoca mesianică va fi mai degrabă o restaurare social-politică a nenorocitului Israel, sau o oarecare schimbare a lumii la un alt nivel de existență, mai duhovnicesc. Evreii și creștinii continuă și acum să aibă o înțelegere intramundană despre Mesia, așteptându-L pe El ca pe izbăvitorul tuturor problemelor acestei lumi. Această confuzie a așteptărilor și nădejdilor ebraice a avut drept rezultat și moartea pe cruce a Domnului.

Mesia însă, El Însuși Împărat, Noul David, Același, împărăția cea așteptată, a venit și a întemeiat împărăția Lui, Biserica, înnoită prin venirea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii. Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” (Fapte 2, 3) au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt – o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu” (I Petru 2, 9), adică popor afierosit lui Dumnezeu.

Însă evenimentul Cincizecimii nu este delimitat temporal, ci este o experiență eshatologică a credinciosului care trăiește zilnic în Biserică viața lui Hristos. Vorbind astfel despre Biserică ne referim ca la un fapt eshatologic, ca la o Cincizecime permanentă.

(Arhimandritul Emilianos Simonopteritul, Despre viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena, 2005)

De la același autor

Ultimele din categorie