Lovește cugetele rele cu tăișul rugăciunii!

Cugetele se aseamănă cu viermele acela care încet-încet mănâncă lemnul pe dinăuntru: astfel, pe dinafară lemnul pare minunat, puternic, dar pe dedesubt a fost distrus, încât brusc se rupe de la jumătate.

Lovește fiecare cuget care vine să te ucidă: lovește-l cu tăișul rugăciunii! Cu fiecare rugăciune îi tai picioarele, mâinile, capul. În final îl faci bucăți și, dacă îl cauți, nu mai există. Prin risipirea minții, diavolul se străduiește să împiedice mintea să ducă numele lui Iisus Hristos în inimă, adică împiedică rugăciunea curată.

Cugetele se aseamănă cu viermele acela care încet-încet mănâncă lemnul pe dinăuntru: astfel, pe dinafară lemnul pare minunat, puternic, dar pe dedesubt a fost distrus, încât brusc se rupe de la jumătate. Așa și monahul și mireanul care nu-și spovedesc sincer cugetele. În final sunt nimiciți, căci nespovedind chiar și cel mai mic cuget, încet-încet sunt măcinați pe dinăuntru. Luptă-te din răsputeri să împiedici risipirea minții. Risipirea minții este păcat, este deșertăciune duhovnicească.

(Părintele Efrem AthonitulDespre credință și mântuire, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 17)

De la același autor

Ultimele din categorie