Lucrarea binecuvân­tată a rugăciunii minții

Atunci când creștinul se botează, se sălășluiește în el harul dumnezeiesc, Îl primește în el pe Hristos. Dar atunci când păcătuiește, Îl alungă din nou afară. Hristos nu se poate sălășlui niciodată acolo unde este păcatul.

Epistolă

Fiul meu iubit în Hristos, N. Bucură-te întru Domnul!

Am primit scrisoarea de la tine și m-am bucurat în mod deosebit pentru întrebările tale și dorința ta de a învăța rugăciunea minții.

Voi încerca să-ți răspund din experiența mea, din cele pe care eu însumi le-am gustat în anii în care m-am învrednicit să petrec în ascultare, sub povățuirea sfântului meu stareț Iosif, precum și în perioada când am pustnicit singur, iar mai apoi când am do­bândit ucenici.

Întrebi dacă rugăciunea minții este pentru toți creștinii sau numai pentru monahi.

Din tot ceea ce scriu Sfinții Părinți, dar și din experiența mea ca duhovnic, am văzut că rugăciunea minții este pentru toți creștinii. Să-ți explic și de ce.

În urma călcării de poruncă a lui Adam, toți urma­șii lui au fost lipsiți de har. Dar prin Sfântul Botez omul primește în el harul dumnezeiesc, prin care îl poate afla în sine pe Dumnezeu. De aceea, cei de altă credință care încearcă să practice rugăciunea minții sunt în înșelare.

De curând, a trecut pe la noi un grec care locuiește în Germania și a cerut să vorbim despre rugăciunea minții. După ce l-am primit, acela mi-a spus:

– Părinte, și eu sunt mistic ca și voi.

– Bre, tu ești mistic? Unde ai învățat misticismul?

– Sunt de mulți ani în Germania. Acolo am cunos­cut și alte credințe. Au și ei multe lucruri asemă­nătoare cu ale noastre. Ceea ce mi-a plăcut mai mult la ei a fost autoconcentrarea în rugăciune. Și lucrul cel mai important este că omul ajunge la extaz și contemplații, precum Apostolul Pavel.

– Măi, omule, depărtează-te de acestea, nu crede în ele, sunt înșelări.

– Nu, Părinte. Eu m-am ocupat cu acestea și am și eu experiență.

– Ia spune-mi, ce autoconcentrare este aceasta pe care o faci? am întrebat din curiozitate.

– Stau jos, cu picioarele încrucișate și ridic ochii spre cer. Făcând aceasta, am ajuns la concluzia că toți cred în același Dumnezeu. Hindușii îl roagă pe dumnezeul lor, budiștii pe al lor. Noi putem să-L rugăm pe Hristos.

– Și cum te rogi?

– A, aici este taina. Voi nu o știți. Îți imaginezi cu mintea că zbori până la cer, că vezi îngeri care zboară, că vezi palate de aur, lumini, strălucire etc., iar la urmă Îl vezi pe Hristos înconjurat de lumină, stând pe un tron de foc. Și ne concentrăm toată atenția noastră la acestea pe care ni le imaginăm.

– Bre înșelatule, tu cu acestea îți vei pierde min­tea. Așa vă rugați voi?

– Stai să vezi altceva și mai minunat, și atunci vei judeca. După ce ne silim imaginația pe cât putem, ieșim din această sferă. Apoi toate cele pe care ni le-am imaginat le vedem. Știi ce înseamnă să-L vezi pe Hristos, pe îngeri, pe sfinți și alte multe lucruri minunate?

– Fiul meu, vrei să mă asculți? Renunță la toate acestea, ca să nu-ți pierzi mintea. Noi, ca să-l aflăm pe Hristos în noi înșine, închidem toate ușile imagina­ției. Prin imaginație deschizi diavolului toate ușile. Citești Sfânta Scriptură? Crezi că diavolul are puterea să se înfățișeze ca înger al luminii sau chiar ca Însuși Hristos?

– Părinte, dar de ce nu crezi? Noi Îl vedem pe Hris­tos aievea, nu în vis. Odată, l-am văzut chiar și pe Budha. Este mare, dar nu ca Hristos. 

Mi-a fost milă de el și i-am spus:

– Fiule, păcat de tine, te batjocorește satana. În felul acesta îți vei pierde și credința.

– Nu, nu, părinte, nu te cred. Nu sunt de acord.

A plecat murmurând: „Nu, nu sunt de acord. Dum­nezeu nu este monopolul călugărilor” și alte aseme­nea. Vezi, fiule, câte primejdii de a cădea în înșelare există?

Așadar, iubite, atunci când creștinul se botează, se sălășluiește în el harul dumnezeiesc, Îl primește în el pe Hristos. Dar atunci când păcătuiește, Îl alungă din nou afară. Hristos nu se poate sălășlui niciodată acolo unde este păcatul. Pentru aceasta, este cu ne­ putință să-L primim în noi pe Dumnezeu, atâta vreme cât păcatul stă în fața noastră ca un zid. Din fericire însă, Biserica are medicamentul potrivit ca să dărâme acest zid. Iar acest medicament înseamnă pocăința și mărturisirea.

(Monahul Iosif DionisiatulStarețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 193-196)

De la același autor

Ultimele din categorie