Marea putere a rugăciunii și a ascultării

Noaptea privegheam opt ore stând în picioare, iar alte opt ore mă rugam în timpul zilei stând aproape tot timpul în picioare. Cum să te fac să înţelegi? Ce rugăciune! Ce contemplaţie! Cu adevărat era un Rai.

În duminici şi la marile sărbători, Hristos dă har îndoit.

Îmi aduc aminte că atunci când vieţuiam cu stareţul meu în ascultare, lucram puţine ore zilnic, numai câte erau necesare pentru câştigarea hranei zilnice. Dar în duminici şi sărbători întotdeauna aveam nelucrare. Crede-mă că le aşteptam cu atâta nerăbdare, încât ai fi zis că toate duminicile erau Paștile. Noaptea privegheam opt ore stând în picioare, iar alte opt ore mă rugam în timpul zilei stând aproape tot timpul în picioare. Cum să te fac să înţelegi? Ce rugăciune! Umilinţă! Ce contemplaţie! Cu adevărat era un Rai.

Îmi amintesc că într-o duminică am avut nişte în­chinători la chilia noastră. Când aceştia au vrut să plece, stareţul m-a strigat şi mi-a spus:

– Părinte Haralambie, vei merge cu ei la Mănăsti­rea Sfântul Pavel ca să se închine.

Auzind acestea, m-am mâhnit, dar nu pentru că îmi era greu, ci pentru că mă gândeam că voi pierde o zi de rugăciune: „Ah, Gheronda, ce mi-ai făcut? Am pierdut ziua de duminică”.

Şi fiindcă nimic nu-i scăpa stareţului meu, îndată mi-a spus:

– Nu te necăji, părinte, căci astăzi vei avea o astfel de rugăciune, încât îți vei aminti de ea mulţi ani. Într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Când am ajuns la Mănăstirea Sfântul Pavel, am fost găzduit la arhondaric. M-am încuiat înăuntru şi m-am rugat cu lacrimi timp de patru ceasuri neîntrerupt. Atât de mult har am simţit în rugăciune şi atât de mult s-a îndulcit sufletul meu de iubirea dumnezeiască, încât nu le pot descrie în cuvinte.

Din aceasta am învăţat încă o lecţie: cum că ascultarea este mai mare decât rugăciunea şi că toate se dobândesc prin ascultare. Acum, când îndatoririle administrative, de multe ori duminica, mă împiedică să mă interiorizez, sufle­tul meu strigă dinlăuntru, protestează, însetează după Hristos mai mult decât cerbul însetat. Fie şi pentru puţin timp, simt nevoia să mă ascund undeva pentru a-mi potoli setea sufletului.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 211-212)

De la același autor

Ultimele din categorie