Mărturisirea trebuie să fie întru învinovăţirea ta

Să te învinovăţeşti numai şi numai pe tine şi voinţa ta cea ticăloasă.

Trebuie să nu învinovăţeşti pe unul şi pe altul când te mărturiseşti, aducând cuvânt cum că ei au fost pricină de ai păcătuit, după cum şi Adam a dat vina pe Eva şi Eva pe şarpe. Nu! Ci să te învinovăţeşti numai şi numai pe tine şi voinţa ta cea ticăloasă. „Dacă vrei să învinovăţeşti”, îţi spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia 51, la Matei), „învinovăţeşte-te pe tine” şi alcătuitorul Pildelor spune: „drept este cel ce se învinovăţeşte pe sine” (Pilde 18,17) – „pe sine”, zice, şi nu „pe alţii”. Pentru ca nu cumva, căutând să-şi micşoreze cu mărturisirea păcatele sale, să şi le sporească, adăugând şi învinovăţirea. Şi ce să spui duhovnicului, te sfătuieşte Sfântul loan Scărarul (Cuv. IV): „Grăieşte şi nu te ruşina: a mea este izbitura părinte, a mea este rana, pricinuită de însăşi lipsa mea de grijă şi nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grijă”.

(I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuţilor, Suceava, 2002, p. 36)

De la același autor

Ultimele din categorie