Ce părere aveţi despre muzica bisericească ce variază în funcţie de zonele ţării?

Păi, e firesc! Gândiţi-vă că mergeţi la o nuntă în Ar­deal şi le cântaţi pi moldovinieşti, băi. Sau vii la o nuntă în Banat, măi, şi pui muzică din Guatemala. Păi, fir-aţi voi ai Raiului, oameni buni! Aşa cum ne place la nuntă să ne cânte muzica pe care o avem la inimă, aşa ne pla­ce şi în biserică. Eu n-am mare evlavie – mă iertaţi de cuvânt prost acum – la muzica bisericească bănăţeană... Dar asta nu înseamnă că nu-i iubesc pe cei care au evlavie la muzica asta. Îmi place psaltica, dar nici să treacă ăla în reriremuri din alea de mă plimbă prin tot Athosul, prin vârf, coboară la vale, trece marea, intră pe insulă, pe peninsulă... nici chestii din astea! Ştiţi care este cea mai bună muzică bisericească? Aia în timpul căreia te poţi ruga. Eu aşa-i testez pe studenţii de la facultate dacă ei cântă cu inimă sau cântă cu aere. Fiţi atenţi! Se ia Psaltirea. Se deschide. Dacă atunci când ei cântă la strană pu­tem citi Psaltirea, e semn că duhul Psaltirii se potriveşte cu duhul psalticii. Dacă tu încerci să te rogi şi ăia, acolo, te deranjează cu aere, înseamnă că duhul psalticii nu e unul cu duhul Psaltirii. Şi atunci de ce să o cântăm aşa? Sigur că vom continua să cântăm slujba, dar, după sluj­bă, suntem chemaţi la raport. Ce zicem? Măi, de mâine începând, nu mai vreau să te aud două zile la strană. Şi, la fiecare vecernie, faci cincizeci de metanii în spatele capelei, pentru că L-ai smintit pe Hristos – mă iertaţi de cuvânt prost – răgându-I muzica. Punct. Altădată, să vedeţi la capelă, la Facultate la noi, pentru că sunt veniţi studenţi din toate zonele, cum se cântă pe psaltică, pe Cunţan şi câte-o Slavă... Şi acum pe bănăţeană. Nu ne deranjează! Bucuria e aceeaşi, dacă duhul e acelaşi. Problema la cân­tat nu e forma în care cântăm, ci duhul în care cântăm.

Părintele Schmemann povesteşte un lucru care, atât în Facultăţile de Teologie, cât şi în alte locuri, este foarte uşor sesizabil. Şi el spune aşa: întotdeauna unde cauţi Duhul, dai de duhuri.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 222-223)