Când a apărut numele de „creştin”?

Numele de creştin a fost dat pentru prima dată în Antiohia. Îl pomenesc pentru prima oară Faptele Apostolilor şi prima Epistolă a Sfântului Petru (4, 16). Creştinii, în Noul Testament se numesc de obicei „creştini, aleşi, sfinţi”. În izvoarele iudaice, ei sunt numiţi „galileeni, nazarineni”.

Numele de creştin a fost dat pentru dată în Antiohia. Îl pomenesc pentru prima oară Faptele Apostolilor şi prima Epistolă a Sfântului Petru (4, 16). Creştinii, în Noul Testament se numesc de obicei „creştini, aleşi, sfinţi”. În izvoarele iudaice, ei sunt numiţi „galileeni, nazarineni” ş.a. Se pare că numele de creştin l-au dat cel dintâi, ironic, idolatrii, spunând că aceştia sunt ucenicii lui Hristos, creştinii.

Istoricul Tacitus îl aminteşte ca nume răspândit în Roma în anul 64 d.Hr. Prin urmare, era cunoscut cu mult înainte. Se pare că după Învierea lui Hristos, când ucenicii şi-au început activitatea misionară, a apărut şi numele de „creştin”. Bineînţeles că idolatrii nu şi-au închipuit niciodată că acest nume „dispreţuit” (Fapte 11, 26) va deveni reper în istoria lumii şi va fi cel mai cinstit, desigur când este purtat de credincioşi în mod autentic şi cu rezultate teandrice. Altfel irită şi provoacă reacţii înfricoşătoare.

Necredincioşii şi idolatrii nu şi-au închipuit niciodată că acest nume va constitui şi unul dintre documentele istorice importante despre existenţa lui Hristos, conform cu Scripturile Evangheliştilor. Dacă nu erau evenimente reale toate cele descrise de Evanghelii, n-am fi avut ca urmare existenţa creştinilor în Roma şi în altă parte a lumii cunoscută atunci. Şi doar mărturia atât de veche a lui Tacitus, la care ne-am referit mai înainte, ne convinge că Hristos şi creştinii reprezintă o realitate incontestabilă.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 138-139)

De la același autor

Ultimele din categorie